Pe 1 noiembrie 2014, acum fix doi ani, inițiatorii proiectului primeau cheia fostei secții de design și prototipuri din cadrul fabricii de pălării PALTIM. Acolo s-a născut Ambasada – centru cultural independent, întreprindere socială, spațiu de întâlnire și lucru pentru comunitatea creativă și non-profit. În cei doi ani de funcționare, Ambasada a găzduit peste 1400 de evenimente, întâlniri, ateliere, spectacole, concerte, expoziții, lansări și multe altele. Iar acum, la Verona, Ambasada a devenit primul centru cultural din România afiliat la rețeaua Trans Europe Halles.
„Începând de astăzi avem 90 de membri și asociați în 30 de țări din Europa și ne bucurăm foarte tare să primim A M B A S A D A din Timișoara, România, ca și primul centru cultural membru din România în Trans Europe Halles. Suntem siguri că vom începe o colaborare de succes, conectând astfel Timișoara și România la o rețea europeană de generatori culturali de schimbare”, spune José Luis Rodríguez, director de comunicare al T.E.H.
„Faptul că în rețeaua Trans Europe Halles am găsit atât de multe exemple similare cu al nostru (atât ca și mod de funcționare, impact, dar și ca probleme și greutăți) și am fost validați în acest weekend la Verona ca primul centru afiliat din România, nu poate decât să ne bucure și să ne impulsioneze să facem o treabă și mai consistentă. Deja ne-am întors cu idei de proiecte pe care le vom implementa în 2017 și 2018”, a declarat Andreea Iager-Tako, fondator Ambasada.
Cu facilități și servicii gratuite pentru mediul creativ și non-profit, Ambasada găzduiește în egală măsură ONG-uri, freelanceri, artiști, oameni pasionați și companii să pună la cale un proiect, un eveniment sau chiar și pentru o simplă ieșire la cafea.
G.F.

