Consiliul Județean Timiș (CJT) își propune să obțină fonduri europene de 25 de milioane de euro pentru modernizarea a două drumuri județene. Este vorba despre DJ593, Parţa – Peciu Nou – Foeni şi DJ692, Cărpiniș – Variaș – Gelu. 

Autoritățile județene vor să depună proiectele pe Programul Operațional Regional (POR), în vederea obținerii finanțării nerambursabile. Acestea pot fi depuse până în data de 16 noiembrie. 

 „Depunem două proiecte pe vechiul ghid, în valoare totală de aproximativ 25 milioane de euro. Unul din proiecte este drumul județean Peciu – Parța, Peciu – Foeni, iar al doilea, de la Cărpiniș până la ieșirea din județ și anume Variaș, Gelu și se trece în județul Arad, unde se face legătura pe la Pecica direct la autostradă. Termenul limită pentru depunerea acestor proiecte la ADR (n.red. Agenția pentru Dezvoltare Regională) este 16 noiembrie. Suntem în termen, se lucrează, luni probabil că vom primi avizele de la Autoritatea Rutieră Română. 

Sunt optimist, cred că aceste două proiecte vor putea fi depuse în termen, astfel încât să fie și eligibile și să le câștigăm”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele CJT.

 

Proiectul Dumbrăvița – Giarmata, pe noul exercițiu bugetar

 

Unul dintre proiectele prevăzute pentru noul exercițiu bugetar este lărgirea la patru benzi a drumului județean Dumbrăvița – Giarmata. Chiar dacă nu au fost încă încheiate toate acordurile, reprezentanții CJT afirmă că sunt optimiști și în acest sens. 

„Odată încheiat acest proces, pe vechiul ghid, și se încheie în 16 noiembrie, ADR va lansa în maxim o lună noul ghid. Pe noul ghid putem să depunem și Dumbrăvița, pentru că l-am trecut acum o lună ca și proiect prioritar la Consiliul de Dezvoltare Regională. 

Am avut întâlnire cu reprezentanți și ai Consiliului Local și cu domnul primar (n.red. de la Dumbrăvița). Sunt lucruri pe care putem să le facem și pe care ne permite legea să le facem, altele nu. Eu sunt convins că s-a ajuns la un acord.

La Giarmata a trecut hotărârea de consiliu local prin care ne cedează acele parcele de teren. Urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu cei de la Dumbrăvița, s-a explicat mai bine proiectul, sunt optimist că în zilele următoare vom avea un răspuns favorabil inclusiv din partea Consiliului Local Dumbrăvița”, a concluzionat Sorin Grindeanu.

Ioana NICOLESCU