„Frații și părinții noștri zac acuma morți/ În timp ce criminalii își lansează cărți!”
Timișoara – orașul din care a pornit Revoluția română din decembrie 1989. Locul de unde s-a dat semnalul că așa nu se mai poate. Că ne-am săturat de un sistem și de reprezentanții lui, împărțiți în două aripi mari și late: una politică (comuniștii) și una înarmată (securiștii). Și locul în care, periodic, reprezentanții sistemului încearcă să scoată capul la suprafață; să spună: „Vedeți, până și Timișoara ne acceptă!”.
Din fericire, însă, lucrurile nu stau chiar așa cum și-ar dori unii. Pentru că, independent de letargia în care trăiește societatea civilă, întotdeauna mai apar și alte voci. Voci care spun că nu este adevărat ce se încearcă să ni se bage pe gât. Că adevărul este altul. Că nu stăm în poziție de drepți, acceptând și suportând minciuna, manipularea, mistificarea.
Un scurt istoric
La mijlocul anilor ‘90, Jandarmeria din Timișoara invita lumea să asiste la dezvelirea bustului generalului Ion Bunoaica – cel care a fost șeful Brigăzii Trupelor de Securitate din Timișoara, implicat în represiunea de până în 21 decembrie 1989. Acțiunea a fost oprită ca urmare a intervenției societății civile (atunci, în frunte cu Doru Braia, care s-a legat cu lanțuri de bustul ce urma a fi dezvelit).
Mai departe, foști comuniști notorii primesc titlul de cetățean de onoare al Municipiului Timișoara. Mă opresc doar asupra cazului Ioan M. Anton – fost conducător al Facultății de Mecanică în timpul revoltei studenților din 1956, ales în (atenție la dată!) noiembrie 1989 în Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Este cetățean de onoare, din păcate; dar măcar au fost voci împotrivă (și nu numai a mea). Și a ieșit și un pic de scandal mediatic.
O chestie despre care se scrie mai puțin: în urmă cu vreo doi-trei ani propuneam revenirea la denumirea de până în 1948 a actualului Bulevard al Republicii – denumire care este „Bulevardul Regele Mihai”. Asta este, se poate consulta nomenclatorul stradal al municipiului Timișoara. Dar, o astfel de propunere, de renunțare la o denumire adusă de comuniști în favoarea uneia istorice, ar fi avut nevoie de niște persoane cu un strop de curaj pentru a fi pusă în aplicare. Persoane care, spre deosebire de alte localități din România, în actuala administrație a Timișoarei lipsesc cu desăvârșire.
Astăzi, îl lansăm pe șeful Securității
Miercuri, 5 octombrie 2016. Aula Academiei Române – Filiala Timișoara. Lansare de carte: „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor”. Autor: Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad. Cartea – convorbiri cu Iulian Vlad – da, acel Iulian Vlad care a fost șeful Securității până în decembrie 1989.
Am aflat de lansare cu doar o zi înainte de „eveniment” și am simțit că turbez de nervi și de revoltă. Supărarea mare venea din faptul că șeful Securității din decembrie 1989 își lansează o carte LA AULA ACADEMIEI DIN TIMIȘOARA. Cine a fost academicianul care a permis să se întâmple acest fapt reprobabil în Timișoara?
Sub imperiul sentimentului, trimit în aceeași seară un e-mail președintelui Filialei Timișoara a Academiei Române, Ioan Păun Otiman:
„Stimate domnule președinte al Filialei Timișoara a Academiei Române, Ioan Păun Otiman,
Am aflat cu surprindere și revoltă faptul că ați pus la dispoziție Aula Academiei Române – Filiala Timișoara pentru o lansare de carte despre Revoluția din Decembrie 1989.
În principiu nu ar fi nici o problemă; însă cartea de care vorbim este scrisă de fostul șef al Securității de până în decembrie 1989, Iulian Vlad, și de cel care i-a fost șef de cabinet, Aurel Rogojan. Să puneți la dispoziție Aula Academiei din Timișoara pentru o lansare de carte despre Revoluție a acestor personaje este o impietate la adresa memoriei celor care s-au jertfit aici în decembrie 1989.
Întrucât vă cunosc ca pe un om de onoare, nu pot să îmi explic acest gest din partea domniei voastre decât ca pe o scăpare regretabilă. O scăpare ce, totuși, impune din partea dumneavoastră luarea de măsuri în vederea anulării evenimentului de mâine și scuze publice față de Timișoara și de timișoreni”.
Nu am primit nici un răspuns. Iar lansarea, totuși, a avut loc. Probabil că există un motiv pentru care președintele Academiei „nu a știut” ce se întâmplă în instituția pe care o păstorește. Asta este, mergem mai departe.
Despre carte
Din prezentarea editurii: „Un neoliberalism nemilos a dominat mulţi ani lumea, îmbrăcat în lozincile unor pretinse valori universale. Crizele pe care încă le generează se dizolvă dureros pe seama popoarelor, de-acum vizibil sătule de înşelăciune, sărăcire şi dictat. Iar propaganda noului ideal îi asociază unei insecurităţi chipurile inevitabile o din ce în ce mai scumpă şi mai intruzivă supraveghere. România trece în felul ei prin acest purgatoriu. Fără lideri, fără program, fără curaj. Doar cu revoltă, judiciarism în exces şi ceţoase târguri geopolitice”.
Cum a fost la lansare
Revenim la ziua de miercuri, 5 octombrie 2016. Aula Academiei Române, filiala Timișoara. Public: o mulțime de foști comuniști, securiști, peremiști. Vorbitori: Ștefan Buzărnescu, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Hațegan, Nicolae Țăran (nu îi judec, nu îi condamn, nu știu motivele care au stat în spatele fiecăruia pentru a vorbi la această lansare). Contra-public: revoluționari, suporteri ai Politehnicii Timișoara, societate civilă.
La intrare, jandarmeria ne legitimează. Este prima lansare de carte la care văd jandarmerie legitimându-i pe (unii dintre) participanți – și să mai spună cineva că Securitatea a murit! O doamnă de la Academie comentează în fața instituției: „Nu aveți voie să stați aici!”. „Ba da, avem, e spațiu public”. Înăuntru: „Nu aveți voie să intrați aici, e un eveniment pentru care sala este închiriată!”. „Ba da, avem, este o instituție publică și un eveniment public”. Mai mult: „Vă bateți joc de prestigiul acestei instituții!”. „Noi? Dumneavoastră vă bateți joc, găzduind astfel de personaje”. Vin și niște binevoitori în civil: „Voi nu ați venit pentru lansare, ați venit pentru scandal!”. „Nu facem nici un scandal, am venit la lansare, spunem și noi ce credem”. În general, lumea ne felicită. De comentat, comentează doamna. Și Radu Tinu – adjunct al șefului Securității Timiș în decembrie 1989.
Iulian Vlad spune că el a venit la o lansare de carte, nu la un dialog despre decembrie 1989. Totuși, răspunde la întrebări. „Recunoaște” că, la Revoluție, Securitatea a fost învinsă de Armată. Dar Securitatea nu a tras nici un glonț. Iar el, personal, în ciuda a 25 de ani de condamnare (din care patru executați), este, de fapt, un erou. El a ordonat Securității să închidă toate armele în depozit. El a salvat vieți. El i s-a opus lui Ceaușescu – cel al cărui braț înarmat a fost până în decembrie 1989. Dacă Revoluția nu ar fi reușit, el ar fi fost pus la zid. Norocul lui, victoria Revoluției i-a salvat viața. Dar de Ion Iliescu este dezamăgit. Adevărul îl găsiți în carte.
Despre Ion Iliescu
Extrase din volumul lansat în Aula Academiei din Timișoara (Rogojan întreabă, Iulian Vlad răspunde):
„ - Ion Iliescu este cel care, după un simulacru de judecată sumară a şefului statului din ziua de luni 25 decembrie 1989, i-a succedat practic […] lui Nicolae Ceauşescu. Ştim, de asemenea, că el a fost iniţial foarte apropiat cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Când s-au separat apele?
- […] Aşa cum îl cunosc eu, omul acesta are incontestabil o sumă de calităţi, dar are şi unele defecte definitorii […]. Unul dintre ele, şi nu unul lipsit de importanţă, a fost dorinţa permanentă şi nestăpânită de a ajunge cât mai sus. Cu sau fără merit. A avut întotdeauna grijă să-şi mascheze această înclinaţie, astfel încât târziu, chiar foarte târziu, i-a fost cunoscută. În acelaşi timp, este un om ascuns, ranchiunos şi răzbunător. Este absolut fals zâmbetul «larg» şi binevoitor pe care îl afişează aproape permanent. Este suficient în asemenea momente să-i priveşti ochii şi faţa pentru a observa cât de fals este. Având în vedere cele spuse şi rezumându-mă doar la atât, când a fost în graţiile cuplului Ceauşescu, el a nutrit speranţa, în intimitatea sa, să-i ia locul lui Nicolae Ceauşescu, să ajungă în funcţia supremă în partid şi în stat.
- […] am rămas surprins că, în interviurile acordate lui Vladimir Tismăneanu şi consemnate într-o carte, întrebat fiind «Când l-aţi cunoscut pe generalul Vlad?», a răspuns că în decembrie 1989. Eu, care personal am putut să constat că, cel puţin în septembrie 1977, când era prim-secretar la Iaşi, aţi avut câteva discuţii, iar eu eram undeva în spate. Am observat că vă cunoşteaţi destul de bine. De aceea m-am mirat când i-a spus lui Tismăneanu că nu v-a cunoscut decât în de¬cembrie 1989.
- Da, […] este o altă latură a caracterului acestui om. Vrând, probabil, să se detaşeze cu totul de cei care, prin poziţiile pe care le-au ocupat în timpul regimului Ceauşescu şi ca să demonstreze că nu a avut nici un fel de legătură cu ei […], a dat acel răspuns, care, literalmente, pe mine m-a indignat. Şi aceasta nu pentru nu ştiu care motive, ci pentru lipsa lui de corectitudine. Adică sunt atâţia oameni care ştiu foarte bine care au fost relaţiile noastre în decursul timpului şi să vii acum să spui, aşa, foarte degajat […], «în decembrie 1989»! În decembrie 1989, prin tot ceea ce am făcut, eu am venit, implicit şi explicit, în sprijinul lui. Atunci nu era altă soluţie. Dacă premeditam ceva sau dacă urmăream atingerea unui anumit scop, consecinţele ar fi fost absolut imprevizibile. Or, aşa ceva, niciodată, în nici o împrejurare, nu aş fi putut face.
- Şi drept recunoaştere sau mulţumire…
- Trei condamnări care, cumulate, au însumat aproape 25 de ani de închisoare…”.
Concluzia mea
Nu mă interesează ce are de spus criminalul acesta. Și pot să spun criminal, pentru că un om care a fost șeful unei instituții criminale, indiferent de ce a făcut sau nu în decembrie 1989, de ce dezvăluie sau nu despre Ion Iliescu, asta rămâne. Securitatea nu a fost o instituție de sfinți, iar cel care a condus-o nu este altfel decât cei pe care i-a îndrumat. Și, din punctul meu de vedere, orice ar avea de dezvăluit Iulian Vlad poate să o facă în cărți pe care să le găsești în librării, poate să meargă la televiziuni tabloid gen România TV, B1TV, Antena3 ș.a.m.d. Dar un gest de bun simț care ar fi de dorit este evitarea aparițiilor în fața publicului. Cu atât mai mult în fața timișorenilor.
Concluzia participanților la lansare
Unii: „Manifestare de înalt academic”. „Erou”.
Noi, ceilalți: „Iulian Vlad – Timișoara te repudiază, ... dar pubela istoriei naționale te așteaptă cel mai curând”; „Ieri apărați un dictator, azi cereți drept de autor / Mistificând tot adevărul, mințind și jefuind poporul”; „Mistificare”; „Timișoara – avangarda civică a României”; și, cel mai tare, mesajul suporterilor Politehnicii Timișoara: „Frații și părinții noștri zac acuma morți / În timp ce criminalii își lansează cărți!”. „Timișoara nu iartă și nu uită!”
Flavius BONCEA
