Actualitate

Credincioșii greco-catolici din comuna Parța, și nu doar ei, au fost, în duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, alături de parohul Bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului, iconom stavrofor Ioan Dunca, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de preoție. Semn al bunei înțelegeri între locuitori, indiferent de etnie sau religie, Biserica Greco-Catolică din Parța a fost arhiplină la acest moment aniversar. 

Enoriașii din Parța i-au avut în mijlocul lor pe Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, vicarul general Angelo Pop și pe protopopul de Timișoara, vicar foraneu Nicolae Teodorescu. Au mai fost prezenți colegi și prieteni ai sărbătoritului: preotul paroh din Liebling, Vasile Dragoș, preotul paroh din Cărpiniș, Ilie Tomoiagă, preotul paroh din Comloșu Mare, Dumitru Crișan, preotul paroh din Ramna, Vasile Chindriș și preotul paroh din Orțișoara, Felician Cadar. De asemenea, la slujba ce a avut loc cu acest prilej a participat și preotul Slobodan Vuici, parohul Bisericii Ortodoxe Sârbe Parța. A fost prezent și preotul pensionar Dorel Petcu, împreună cu care preotul Ioan Dunca slujește de 11 ani încoace.

În semn de mulțumire, enoriașii i-au dăruit parohului Ioan Dunca o cruce de argint. La rândul său, tot ca mulțumire pentru activitatea pe care părintele Dunca a susținut-o la Parța, Preasfinția Sa Alexandru i-a dăruit o diplomă de excelență.

După serviciul religios, la care au slujit toți preoții greco-catolici prezenți, Preasfinția Sa Alexandru Mesian a rostit un cuvânt de învățătură, iar preotul Ioan Dunca a mulțumit și el celor prezenți.

Tot la sfârșitul slujbei preotul Ioan Dunca a dăruit atât Preasfinției Sale Episcopul Alexandru Mesian o frumoasă icoană, cât și daruri celorlalți preoți.

Totul s-a încheiat cu o agapă frățească ce s-a desfășurat la Căminul Cultural din Parța.

Cuvântul de învățătură al Preafinției Sale Alexandru Mesian

„Datorită bunului Dumnezeu am revenit aici, în această parohie, la Parța, pentru a ne ruga împreună, pentru a-l preamări pe Dumnezeu, pentru a-i mulțumi pentru toate harurile primite. 

Anul acesta este declarat «Anul milostivirii divine», mila lui Dumnezeu față de umanitate, față de oameni. Aceasta se exprimă cel mai clar în foarte multe forme. Dar modul cel mai generos și milostiv în care se poate exprima Dumnezeu Tatăl Ceresc a fost că l-a trimis pe unicul său fiu în lume, ca lumea să creadă în El, și crezând în El, Fiul lui Dumnezeu, să ne mântuiască. Pentru că până la venirea lui Isus Cristos în lume, era foarte multă necredință, cum este și astăzi. După 2.000 de ani de când Cristos a venit și ne-a învățat, a făcut minuni și a demonstrat Dumnezeirea Sa, ne dăm seama că nu toată lumea s-a convertit. Mai mult de trei sferturi din oameni nu au auzit de Cristos, de Dumnezeu Unul în Sfânta Treime, nici nu au auzit, nici nu-i cunosc. Dar, totuși, sunt mulți, și e răspândită biserica și învățătura lui Cristos în toată lumea, așa că nu există un oraș mai important, mai mare, de pe globul pământesc în care să nu existe o biserică catolică. Oriunde te-ai duce pe pământ, vei găsi, în orașele mai mari, o biserică catolică, care transmite mesajul lui Isus Cristos.

Iubiți credincioși, noi în luna aceasta am început noul an liturgic, anul nou bisericesc, cu Sărbătoarea Nașterea Preacuratei Fecioare Maria, o sărbătoare a bucuriei. Nașterea Ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a adus la toată lumea, că din tine s-a născut Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar imediat, deja la jumătatea lunii septembrie, biserica ne pune în centru Sfânta Cruce, Înălțarea Sfintei Cruci, vrând să arate, pe lângă alte haruri extraordinare, Crucea cea aducătoare de mântuire pentru neamul omenesc.

Această sărbătoare este fixată între două duminici, una pregătitoare, iar una după Înălțarea Sfintei Cruci. Toate acestea ne vorbesc despre Cruce, toate acestea ne vorbesc despre mântuirea neamului omenesc, despre jertfă. (...)

Sigur, mulți n-au înțeles atunci, nici chiar apostolii: Cristos, cel care e atotputernic, va fi condamnat la moarte, ucis pe lemnul Crucii, așa cum erau răstigniți cei mai păcătoși oameni față de legile lor? Această soartă va avea-o Cristos? Și, într-adevăr, n-au înțeles decât ulterior valoarea jertfei, valoarea Crucii, valoarea suferinței, valoarea rugăciunilor lui Isus Cristos de pe cruce, pe care le-a rostit atunci, în ultimele clipe. Apoi a venit sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, când Evanghelia era cu toate momentele: cu condamnarea la moarte a lui Isus Cristos, răstignirea pe Cruce, prezența Mamei lui Isus, a Sfântului Ioan, a celorlalți, lângă Cruce, apoi moartea lui Isus pe Cruce, înmormântarea și Învierea lui Cristos. (...)

Iubiți credincioși, toate acestea le-am avut până în ziua aceasta a Înălțării Sfintei Cruci, care pentru noi înseamnă: «Cel ce crede-ntrânsul va avea viață de veci». Iar în această duminică de astăzi este un fel de recapitulare, o sinteză a celorlalte învățături evanghelice care s-au citit. Isus Cristos se adresează mulțimii de oameni adunată, împreună cu apostolii, dar se adresează și nouă, celor de aici, de astăzi și dintotdeauna. Și ne spune: «Cel ce vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze mie». Este o concluzie că Isus Cristos ne invită pe toți să-L urmăm. Cristos nu vine cum spunem, uneori, și noi: «Mergeți și vă rugați!». Din contră, Cristos se roagă. Cristos ia Crucea pe umeri. Cristos merge înainte. Cristos ne invită pe noi să-L urmăm. Aceasta este una dintre învățăturile mari care s-au citit astăzi. Noi, să privim la Cristos, să-L urmăm pe Cristos. Nu există o altă cale care duce spre mântuire. (...)

O a treia învățătură este tot a lui Isus Cristos, care ne spune: «Cine se va rușina de Mine și de cuvintele mele întru acest neam desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru mărirea Tatălui». Deci, să ne mărturisim credința, să nu ne fie rușine să spunem că suntem creștini, că suntem botezați, că credem în Isus Cristos, credem în Jertfa Lui, în învățătura lui, în Evanghelia pe care El ne-o prezintă. Să nu ne fie rușine, indiferent cine-ar fi, că sunt atei sau de alte religii care nu sunt creștine, care nu au nimic cu Cristos, sau cu Dumnezeu, sau cu Sfânta Treime - așa cum este astăzi plină Europa. Să nu ne fie rușine să ne mărturisim, căci aici Cristos ne condiționează. Dacă noi îl mărturisim pe Cristos și ne mărturisim credința cu puterile pe care le avem și așa cum suntem, nu noi vom spune înaintea Tatălui, «ci Eu îi voi mărturisi pe ei înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri», spune Isus Cristos. Iar Cristos ne va ține apărarea și va apăra cauza noastră.

Iubiți credincioși, cu aceste gânduri, îi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să mai ajungem aici, la o biserică plină de credincioși.

Să-i mulțumim preotului paroh pentru că păstrează această biserică, așa cum obișnuim să spunem de multe ori, ca o farmacie, atât e de curată și de frumoasă. Mulțumim corului și tuturor credincioșilor care au venit și din alte părți, astăzi, aici.

Lăudați-L pe Cristos!”.

Cuvântul de mulțumire al preotului Ioan Dunca

„Preasfinția Voastră Alexandru, prea onorați preoțit, iubiți frați întru Cristos, stimați invitați, dragii mei credincioși, Mântuitorul Isus Cristos se adresează Apostolilor, spunând: «Nu voi m-ați ales pe Mine, ci eu v-am ales pe voi». Preasfinția Sa, în urmă cu 20 de ani, spunea: «Nu uita de darul care este în tine, prin punerea mâinilor mele», iar noi, cei care suntem astăzi aici, preoți care am fost consacrați de către Preasfinția Sa, ar trebui să răspundem precum a răspuns Petru: «Unde să mergem de la tine, Doamne, pentru că Tu ai cuvintele vieții veșnice?». Pentru aceasta ne-am pregătit și pentru aceea slujim de 20 de ani, pentru aceste cuvinte veșnice. Și dacă ar trebui să-mi descriu cei 20 de ani de preoție, cred că i-aș descrie în felul următor: un bătrân, un bunic stătea și scria cu creionul său. Nepotul, privindu-l, a spus: «Scrii ceva pentru mine, bunicule?». El spune: «Nu. Vreau să-ți spun cinci însușiri pe care trebuie să le aibă un om în viață și pe care le are acest creion. Acest creion este ca și un om care este în permanență în mâna lui Dumnezeu. Să nu uiți niciodată că noi, toți oamenii, suntem în mâna lui Dumnezeu și El ne conduce pașii acolo unde dorește El. Și nu uita că pe parcursul vieții, atunci când creionul nu reușește să scrie după bunăvoința mea, atunci vine ascuțitoarea, care din nou corectează, pentru ca urma creionului să fie deosebit de frumoasă. Iar mai apoi, dacă pe drumul vieții mai apar lucruri care nu sunt întrutotul deosebit de frumoase, avem posibilitatea ca printr-o radieră să mai ștergem și să redevenim din nou curați. Dar iată că parcursul vieții, spune bunicul, să nu uiți, important nu este lemnul creionului, ci importantă este mina care scrie. A cincea și cea mai importantă însușire este să lase urme. Iar urmele pe care le vei lăsa tu în viață vor trebui să fie demne de un om curat».

Și cred că pe parcursul celor 20 de ani acestea au fost însușirile pe care am încercat să le scot în evidență. Dacă nu am fost întotdeauna perfect, este pentru că nu există perfecțiune. Dacă nu am fost întotdeauna foarte bun, este pentru că nu există bunătate desăvârșită. Poate că am greșit câteodată, pentru că și partea umană a omului este aceea care greșește. Dar, pe parcursul vieții, am încercat de-a lungul celor 20 de ani, să nu uit de lucrurile importante.

Trebuie, în primul rând, să vă mulțumesc tuturor. Să mulțumesc Preasfinției Sale, să mulțumesc Părintelui Vicar, să mulțumesc unor persoane care acum nu mai sunt printre noi și cărora ar fi trebuit să le mulțumesc înainte. Vreau să-i mulțumesc domnului Ioan Dârnea, care din trei cântăreți câți am avut în 20 de ani, a rămas singur. Am plecat la drum cu mare încredere și alături de niște oameni deosebiți, iar pe parcurs ni s-au alăturat niște oameni care vor rămâne mereu în sufletul meu. Sper ca aceasta să nu fie ultima aniversare, vreau să avem și la 30, și la 40 de ani, aniversări. Dar am ținut, pentru că așa se cuvine, să fac aniversarea alături de cei dragi, alături de cei care au avut încredere în mine și cu cei care au încredere în mine.

Pentru aceste lucruri, vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, mulțumesc colegilor mei, care întotdeauna au răspuns la chemările mele, mulțumesc părintelui Vuici, și cred că peste zece ani, în aceeași formulă, să putem să ne bucurăm încă o dată. Dumnezeu să vă răsplătească pe fiecare!”.

Petru Vasile TOMOIAGĂ