Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, a dat, de la numirea sa ca păstor al credincioșilor ortodocși din această parte de țară, numeroase dovezi ale iubirii față de semeni, mai cu seamă față de cei mai nevoiași. Astfel, vlădica Ioan își serbează ziua numelui luând masa cu persoanele fără adăpost, coordonează acțiuni caritabile cu ocazia celor mai mari sărbători ale creștinătății și se apleacă cu predilecție spre aceia dintre noi care au mai mare nevoie de ajutor.

Ieri s-a mai consemnat o altă faptă care ne dă dimensiunea iubirii pe care Mitropolitul Ioan o are față de oamenii aflați în dificultate: Mitropolia Banatului a cumpărat o locuinţă pentru un deţinut de la Penitenciarul Timişoara!

De altfel, Înaltpreafinția Sa a vizitat, cu ceva vreme în urmă, Penitenciarul de pe strada Popa Șapcă, a stat de vorbă cu deținuții, iar cu sprijinul conducerii instituției familiile celor mai nevoiași dintre ei au fost ajutate, cu prilejul sărbătorilor de Paști, cu haine, încălțăminte și alimente.

Revenind la demersul încheiat ieri, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei a dat și amănunte despre cel care, alături de soția sa și de cei patru copii minori, se vor putea bucura de acum înainte de un acoperiș deasupra capului: „Bărbatul este căsătorit, are patru copii şi nu deţine locuinţă proprietate personală. 

De când se află în detenţie, soţia şi cei patru copii ai săi au locuit la unele familii din câteva localităţi bănăţene, confruntându-se cu multe lipsuri şi cu probleme familiale foarte grave. Întrucât deţinutul în cauză va fi eliberat din penitenciar peste patru-cinci luni de zile, adică în prag de iarnă, fiind pus în situaţia de a nu avea un adăpost deasupra capului pentru el şi familia sa, Centrul nostru eparhial s-a implicat în această acţiune umanitară atât de necesară celor şase suflete. 

Locuinţa cumpărată astăzi (ieri – n.red.), cu ajutorul Bunului Dumnezeu, va fi amenajată tot de către noi şi va fi dotată cu toate cele necesare familiei deţinutului. Precizăm de asemenea că, această casă se află într-o localitate care are şi şcoală generală de opt clase, unde cei patru copii pot fi înscrişi din toamnă în sistemul educaţional. (...) 

Această grijă faţă de persoanele defavorizate se va afla pe mai departe în atenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, şi a Centrului nostru eparhial”.

A. BORBELY