Cu toate că Primăria Municipiului Timișoara a încheiat un contrat privind dezinsecția orașului, mai mulți cetățeni au făcut sesizări referitoare la calitatea acestui proces, aflat deja în derulare.
Reprezentanți ai municipalității afirmă că din cauza problemelor deja cunoscute cu firma de dezinsecție anterioară, cu care se află în proces, a fost posibilă doar încheierea unui contract în regim de urgență. Din păcate, fondurile fiind limitate, în contract nu sunt incluse toate zonele orașului.
„Am primit pe Facebook o mulțime de sesizări de le cetățeni în privința țânțarilor. Trebuie să ne ocupăm și de subiecte așa mărunte, care ne afectează viața de zi cu zi. Am spus în nenumărate rânduri că din păcate două veri și iată, asta este a treia, nu am avut contract cu un operator care să asigure dezinsecția așa cum trebuie la scara întregului oraș. Suntem blocați în instanță și din păcate nu se programează judecata mai prompt deși suntem în fața unei spețe, care zic eu, ar justifica o tratare cu celeritate.
Am putut semna un contract, am anunțat cu ceva vreme în urmă, în regim de forță majoră, datorită avertizării pe care am primit-o de la ministerul sănătății privind pericolele pe care le prezintă virusul Zika, purtat de țânțari. Dar acel contract este cu valoare limitată. Suma maximă pe care am putut-o folosi, cu procedura de licitație pe care am avut-o la dispoziție, a fost de 130.000 de euro și nu întreg orașul este prins în contract și cu suficiente treceri pentru a ne scăpa de aceste vietăți atât de deranjante”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Pentru a se asigura de faptul că substanțele folosite dezinsecției corespund criteriilor și condițiilor stabilite, autoritățile locale afirmă că s-a cerut efectuarea unei analize chimice a acestora.
„În ultimele zece zile s-au făcut deja raiduri și s-au împrăștiat substanțe pentru dezinsecție. S-a acționat atât din aer, cât și de la sol. Urmează să continue această operație dar, după semnalele pe care le primesc de la cetățeni și după ceea ce am văzut eu însumi înainte de a pleca din Timișoara, eficiența este destul de scăzută. Am cerut, și declar public asta, directorului direcției de mediu să facă o analiză a substanțelor folosite, să nu cumva să ne trezim că și aici avem de-a face cu vreo escrocherie așa cum s-a întâmplat în domeniul sănătății, unde știm bine că unii indivizi (…) au pus în pericol viața unor cetățeni nevinovați vânzând și folosind substanțe care de fapt nu erau ceea ce ar fi trebuit să fie. Am cerut așadar să se facă analiza chimică a acestor substanțe pentru a ne asigura că nu ne păcălește nimeni, pentru a avea garanția că ceea ce ni se oferă este ceea ce trebuie să ni se ofere conform caietului de sarcini de atribuire a serviciului respectiv”, a concluzionat primarul municipiului.
Ioana NICOLESCU

