Conform reprezentanților primăriei, o nouă campanie de demolare de garaje se va desfășura în următoarea perioadă la Timișoara. Peste 300 de garaje vor fi demolate în cartierul Soarelui, acesta fiind cel mai mare număr de astfel de construcții demolate în cadrul unei singure intervenții. Decizia vine în urma pornirii unor lucrări de reamenajare în acea zonă. Scopul demolărilor este modernizarea și înfrumusețarea orașului.

 „Nu am avut nicio reținere să spun răspicat că vom demola garajele din oraș, pe măsură ce vom ajunge să efectuăm lucrări de amenajare a locurilor unde ele sunt amplasate. În cartierul Soarelui, în vecinătatea străzii Sirius există 339 de garaje. Am lansat deja acțiunea de notificare a proprietarilor acestor garaje că trebuie să le demoleze, trebuie să elibereze locul, care este declarat de interes public, pentru că vom ajunge cu lucrările de amenajare la spațiile unde garajele respective sunt amplasate. 

Se fac deja amenajări pe strada Sirius, unde s-a schimbat rețeaua de termoficare și s-a înnoit pe o bună porțiune din stradă, unde se impunea acest lucru. Acum se lucrează la suprafață și se amenajează frumos trotuarele, carosabilul, se fac locuri de parcare, dar în vecinătatea străzii e plin de garaje. (…) Cel mult la sfârșitul săptămânii viitoare, dacă vremea ne lasă să lucrăm, strada va avea o altă înfățișare”, a declarat Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara.

Proprietarii de garaje sunt rugați să își dea acordul pentru o bună desfășurare a acestui demers. În ceea ce privește despăgubirile, vor beneficia de ele doar persoanele care dețin un contract în care este prevăzută o clauză de despăgubire.  

„Vreau să îi rog pe proprietarii acestora să înțeleagă că orașul trebuie să se modernizeze, trebuie să se înfrumusețeze, trebuie să funcționeze mai bine și că în cadrul preocupărilor noastre pentru așa ceva suntem nevoiți să înlăturăm garajele. Se poate vedea, de exemplu, pe strada Uranus ce civilizat și funcțional este totul și cât de frumos arată. (…) Se poate vedea cum arată strada Orion și pot să dau o mulțime de exemple prin care să ilustrez cât de frumos poate arăta orașul nostru și cum dispare noroiul și praful în urma acestor amenajări.

Contez pe faptul că cetățenii din zonă vor fi înțelegători și nu vor frâna acest proces. Altceva nu pot să facă, decât să întârzie procesul. Vreau să precizez clar, am câștigat absolut toate procesele în instanță cu acei cetățeni care nu au vrut să facem demolarea în bună înțelegere. 

Cei care au contracte cu Primăria, în care există o clauză de despăgubire în cazul în care se solicită demolarea garajelor, vor primi 2000 de euro. (…) dacă în contractele lor nu există o astfel de clauză, Primăria nu are posibilitatea legală să le dea despăgubire”, a mai adăugat Robu.

Cheltuielile demolării garajelor vor fi suportate de către primărie. 

„Demolarea o face Primăria, pe cheltuială proprie, conform hotărârii de consiliu local pe care am adoptat-o în acest sens. Dar cine nu acceptă demolarea, va fi obligat să demoleze pe cheltuială proprie, sau, dacă ajungem să demolăm noi, atunci să suporte contravaloarea lucrărilor de demolare”, a concluzionat edilul Timișoarei.

Ioana NICOLESCU