Luni, 27 iunie 2016, a avut loc, în amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara, evenimentul de închidere a primei ediții a Școlii de Anticorupție, proiect implementat de Asociația Studenților de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării (ASPFC) din cadrul UVT, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, în parteneriat cu Ziarul Timișoara.
Pe parcursul a două săptămâni, în perioada 13-27 iunie, liceeni de la școlile timișorene „N.Lenau”, „W.Shakespeare”, „J.L.Calderon”, Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Național „C.D.Loga”, Colegiul Național Bănățean, au spus „Prezent” la ora de legalitate, participând la seminariile interactive, atelierele de lucru și workshop-urile Școlii de Anticorupție.
Obiectivul central al acestui proiect-pilot a vizat capacitarea tinerilor în direcția asumării unei culturi a legalității și integrității prin activități – coordonate de cadre universitare și practicieni anticorupție – menite să contribuie la dobândirea unor cunoștințe de bază relative la tema corupției, bunele practici anticoruptie, respectiv elaborarea și administrarea unui chestionar ca instrument de cercetare a percepției corupției.
Conferința de finalizare a Școlii de Anticorupție a avut loc în prezența cadrelor didactice care s-au implicat activ în activitățile proiectului: Robert Reisz, decanul Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul UVT, Alexandru Jădăneanț, directorul Departamentului de Științe Politice, Marin Popescu, directorul Departamentului pentru relația cu mediul preuniversitar al UVT, Claudia Cristescu, asistent în cadrul Departamentului de Științe Politice al UVT, Corina Ilin, președinta Comisiei de Etică a UVT, conf. univ. dr. Mihaela Tomiță, șefa Centrului Antidrog Timișoara.
Evenimentul, moderat de Dana Țurcan, coordonatorul proiectului, a oferit cadrul de prezentare a concluziilor și rezultatelor Școlii de Anticorupție, bunele practici învățate de elevi, precum și a manierei în care proiectul pilot va putea fi dezvoltat în viitor de ASPFC.
Produsul final al proiectului (raportul „Mic Atlas al corupției”) va fi publicat în curând și va include rezultatele cercetării sociologice privind percepția corupției în rândul elevilor timișoreni. Cercetarea a fost derulată sub coordonarea sociologului Marius Matichescu, președintele Asociației Pro Democrația-Clubul Timișoara, și a prof.univ.dr. Robert Reisz pe un eșantion de 403 elevi ai celor șase licee participante la proiect.
Dana Țurcan, studentă, reprezentând Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, coordonatoarea proiectului Școala de Anticorupție, a declarat la final: „Chestionarele de impact și feedback-ul primit de la elevi ne-au demonstrat eficiența inițiativei noastre și necesitatea unui astfel de proiect, deoarece mare parte dintre participanți au afirmat că își doresc să reeediteze experiența și anul viitor, ceea ce ne încurajează să urmărim crearea instrumentelor necesare pentru a duce mai departe inițiativa prin extinderea modelului Școlii de Anticorupție la alte școli timișorene sau chiar la nivel județean”.
La rândul său, Claudia Cristescu, cadru universitar, Departamentul de Științe Politice, Universitatea de Vest din Timișoara, afirmă: „Lecţiile învăţate în cadrul proiectului, atât cele pozitive (modele de bune practici anticorupție), cât şi cele negative (tipologia faptelor de corupție, spețe de corupție) pot fi un motor important şi o resursă pentru dezbaterile ulterioare privind intervențiile și instrumentele anticorupție, atât în cadrul comunității educaţionale, cât și la nivelul comunității locale, în sens larg. Continuarea proiectului Școlii de Anticorupție ar putea stimula constituirea unei comunități de activism civic anticorupție și a unei rețele școlare a legalității responsabile”.
I. NICOLESCU

