Juniorii timișoreni sunt invitați de 1 iunie la o zi plină de distracție în Parcul Copiilor
Multă distracție, adrenalină și jocuri interesante sunt pregătite, pentru copiii din Timișoara, de voluntarii Clubului Sportiv Junior Adventure, în Parcul Copiilor.
Astfel, vor putea face o plimbare cu barca de rafting pe Bega sau „Slalom nautic”, micuții fiind încurajați să vâslească dirijând barca în amonte și în aval. Un monitor atestat în sporturi nautice îi va echipa pe copii cu veste de salvare și vâsle, apoi se va îmbarca cu ei și vor parcurge împreună un traseu interesant și plin de adrenalină.
Junior Adventure oferă copiilor timișoreni prin aceste acțiuni, sprijinite de Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului, șansa de a petrece cât mai mult timp împreună cu familia în aer liber, la joacă și, nu în ultimul rând, învățând sporturi noi.
Dintre atelierele organizate în Parcul Copiilor amintim: Jocul cu mingea sau „Mută oul in alt cuib!”, Slack-line sau „Pisica pe fir” și arbalete sau „Indienii Țintași”, „Obstacolele Voinicilor”.
Un sport ce oglindește cerințele din societatea de astăzi: flexibilitate, relaxare, creativitate, concentrare, echilibru și desigur distracție, Slack-line-ul este un atelier adesea întâlnit în cadrul evenimentelor și taberelor organizate de Junior Adventure. La Slack-line, copiii traversează, în picioare, pe o bandă flexibilă aflată la aproximativ 50 de centimetri de sol, distanța dintre doi copaci. E un exercițiu la care sunt asistați de un monitor care îi menține în echilibru și îi îndrumă pentru atingerea obiectivului.
La „Indienii Țintași”, copiii, sub îndrumarea unui monitor, învață să tragă cu arbaleta pe un teren special amenajat și bine delimitat.
„Obstacolele Voinicilor” presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole și încercări, la care vor fi supuși de la doi până la cinci concurenți deodată, iar cel care va ajunge primul la final va dobândi jumătate din împărăție… Obstacolele constau în mers pe papainoage, salt peste groapa cu crocodili, trecerea prin întuneric, săritul ca mijloc de deplasare și alte surpize.
Vor fi și tiroliene sau „Veverița zburătoare”. În condiții de maximă siguranță, cu echipament specific, sub supraveghere tehnică, cei mici vor putea traversa aerian, pe coardă, o distanță de aproximativ 30 de metri între doi copaci. Pentru mai multă distracție, vor fi montate două tiroliene.
Atelierul de artă și face painting va fi un loc unde mânuțe îndemânatice desenează, colorează, decupează și lipesc pe tot felul de materiale și obiecte. Aici este locul ideal ca micuții să își valorifice imaginația, creativitatea și îndemânarea sub îndrumarea unui specialist. Rezultatul final: obiecte de artă răsplătite cu laude și expuse de părinți la loc de cinste.
Piticii se vor distra copios și la face painting, unde se vor deghiza în eroii lor favoriți sau doar își vor schimba înfățișarea cu ajutorul culorilor.
Pentru cei care sunt nerăbdători să își testeze viteza de reacție au fost pregătite mai multe carturi și biciclete fără pedale ce vor putea fi folosite într-un perimetru bine determinat.
Organizatoare a activităților gratuite în aer liber de 1 iunie, de la Timișoara, Asociația Club Sportiv Junior Adventure este formată din oameni pasionați ai muntelui și activităților outdoor, specialiști în activitățile tehnice pe care le propune, membri ai Federației Române de Speologie, monitori de canyoning și rafting, membri în echipele salvamont + salvaspeo din Austria și România, animatori certificați pentru activități cu copiii în Centrele de vacanță, educatori și formatori.
Junior Adventure a luat ființă din dorința de a educa dragostea de munte și natură în rândul celor mici încă de timpuriu, pentru a ajuta la dezvoltarea unui mediu sănătos, respectat și valorizat. Astfel, prin activitățile pe care le desfășoară cu cei mici, contribuie benefic la dezvoltarea lor ca indivizi, în sensul în care ei vor deveni iubitori de natură, își vor întreține sănătatea prin mișcare în aer liber, vor avea respect și încredere de sine, curaj să încerce mereu să își depășească limitele, dezvoltarea și întreținerea relațiilor de prietenie și colegialitate și, nu în ultimul rând, sunt educați să se bucure de viață, să se joace și să aibă mereu zâmbetul pe față.
A. BORBELY

