În următoarea perioadă, în Timișoara se vor amplasa un număr de aproximativ 40 -50 de noi foișoare. Acestea se vor monta în parcuri și în spațiile verzi dintre blocuri, în funcție de suprafața disponibilă și de numărul locuitorilor din zonă.
„În oraș au apărut deja și vor apărea de îndată ce ne vor fi livrate, un număr mare de foișoare, unde mai ales pensionarii vor putea să-și petreacă timpul liber în condiții agreabile. Am făcut câteva teste și am văzut că oamenii din această categorie își doresc să aibă mai mult decât simple bănci și, prin urmare, în perioada următoare vom monta în diverse locații din oraș un număr important de foișoare, circa 40 - 50. Se vor monta în parcuri în general, în spațiile verzi care există între blocuri. Ele necesită loc puțin. În unele zone va fi un singur foișor, în altele vor fi două, trei, chiar patru, în funcție de cât spațiu este în zonă și, evident, de cât de multă lume este în acea zonă. În zone precum Dacia, spre exemplu, unde sunt blocuri mari, unde densitatea de populație este mai ridicată, vom avea mai multe, minimum trei”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.
Ioana NICOLESCU

