În perioada 20 - 24 aprilie la Timișoara, la Centrului Regional de Afaceri, a avut loc cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri Vinvest și a XI-a ediție a Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice.
Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice s-a desfășurat pe durata a două zile, în perioada 20 - 21 aprilie, iar decernarea premiilor a avut loc sâmbătă, 23 aprilie.
Anul acesta au fost înscrise în concurs peste 100 de probe de vinuri albe, roze și roșii.
„Deși am fost uneori criticați că suntem cam exigenți în acest concurs și la Timișoara vom fi la fel de exigenți. Este un concurs serios și vrem ca ceea ce obținem la final să fie o reflectare a calităților vinurilor respective. Cum vor fi învingători, vor fi și câțiva care vor pierde, dar eu zic că nimeni nu pierde la un astfel de concurs. Dimpotrivă, fiecare va vedea unde se află din punct de vedere a calității vinurilor sale, este o evaluare practică a acestora”, a declarat înainte de începerea concursului Petre Badea, preşedintele Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România.
Aprecierile juriului au adus medalii de aur și argint pentru diverse soiuri și mărci de vin.
Au fost medaliați cu aur următorii producători:
-A.F. Teo Coroian, Transilvania/Sighișoara, soi - Rachiu Divin 2000, marca - de la Teo
- I.I. Doru Husarciuc, Silagiu Banat, soi - Merlot, marca - Share, anul 2014
-I.I. Doru Husarciuc, Silagiu Banat, soi - Burgund Mare, marca Share, anul 2015
-I.I. Moica Ioan, Dealurile Silagiului, soi - Sauvignon blanc, marca Thesaurus, anul 2015
-J.S.C. Integrated Factory for Production of Wines Cricova, Republica Moldova, soi - Alb brut, marca - Cricova Cuvee Prestije
-Marin M. C-tin Producător de vinuri, Dealu Mare, soi - Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, marca - Domeniile Anastasia, anul 2014
-S.C. Viile Budureasca S.R.L, Dealu Mare, soi - Sauvignon Blanc, marca - Premium, anul 2015
-S.C. Viile Budureasca S.R.L, Dealu Mare, soi - Chardonnay, marca - Premium, anul 2015
-S.C. Viile Budureasca S.R.L, Dealu Mare, soi - Cabernet Sauvignon + Shiraz, marca - Origini, rezerve, anul 2013
-S.C. Viile Budureasca S.R.L, Dealu Mare, soi - Cabernet Sauvignon + Shiraz + Merlot, marca - Zenovius Premium, anul 2014
-S.C. Agroindustrial A Ceres, Iași Probota, soi - Chardonnay, marca - Hermeziu, anul 2015
-S.C. Agroindustrial A Ceres, Iași Probota, soi - Caberner Sauvignon roze sec, marca - Hermeziu, anul 2015
-S.C. Agroindustrial A Ceres, Iași Probota, soi - Muscat Ottonel, marca - Hermeziu, anul 2015
-S.C. Agroindustrial A Ceres, Iași Probota, soi - Sauvignon Blanc, marca - Hermeziu, anul 2014
-S.C. Domeniile Adamclisi S.R.L., Colinele Dobrogei, soi - Cabernet Sauvignon, marca - Amfora Cuvee Charlotte, anul 2013
-S.C. Frey Andi S.R.L./Crama Licorna, Dealu Mare, soi - Cabernet Sauvignon, Merlot, Shyraz, marca - Serafim roze, anul 2015
-S.C. Frei Andi S.R.L./Crama Licorna, Dealu Mare, soi - Sauvignon Blanc, marca - Anna, anul 2014
-S.C. Frei Andi S.R.L./Crama Licorna, Dealu Mare, soi - Fetească neagră, marca - Serafim, anul 2014
-S.C. Mera Com International S.R.L., Dealurile Vrancei, soi - Fetească regală, marca - Varancha, anul 2015
-S.C. Vie Vin Vînju Mare, Vînju Mare Mehedinți, soi - Cabernet Sauvignon, marca - Prince Vlad, anul 2010
-S.C. Vincon Vrancea S.A., Huși, soi - Pinot noir, marca - vin de tanc, anul 2015
-S.C. Vincon Vrancea S.A., Cotești, soi - Fetească neagră, marca - vin de tanc, anul 2014
-S.C. Vincon Vrancea S.A., Huși, soi - Tămâioasă românească, marca - vin de tanc, anul 2014
-S.C. Vitipomicola Sâmburești S.R.L., Sâmburești, soi - Chardonnay, marca - Domaniile Sâmburești, anul 2015
Au fost medaliați cu argint următorii producători:
-Apcovin Crama Tata și Fiul, Nicorești, soi - Fetească neagră, marca - Tata și Fiul, anul 2014
-Domeniile Blaga S.R.L., Dealu Mare, soi - Fetească regală sec, marca - Domeniile Blaga, anul 2015
-S.C. Agroindustiala Ceres, Iași Probota, soi - Chardonnay, marca - Hermeziu, anul 2014
-S.C. Agroindustiala Ceres, Iași Probota, soi - Sauvignon Blanc, marca - Hermeziu, anul 2015
-S.C. Agroindustiala Ceres, Iași Probota, soi - Busuioacă de Bohotin, marca - Hermeziu, anul 2015
-S.C. Alcovin S.R.L., Sarica Niculițel, soi - Fetească regală, Fetească albă, Tămâioasă românească, marca - Trei Brațe/ Măcin, anul 2015
-S.C. Fine Wine, Dealu Mare, soi - Chardonnay reserva, marca - Lacerta, anul 2013
-S.C. Fine Wine, Dealu Mare, soi - Merlot, marca - Lacerta, anul 2013
-S.C. Frei Andy S.R.L./ Crama Licorna, Dealu Mare, soi - Merlot, marca - Serafim, anul 2013
-S.C. Vincon Vrancea S.A., Huși, soi - Busuioacă de Bohotin, roze, marca - vin de tanc, anul 2014
-S.C. Vincon Vrancea S.A., Cotești, soi - Fetească neagră, marca - Mirabilis Machina, anul 2013
-S.C. Vincon Vrancea S.A., Huși, soi - Fetească neagră, marca - vin de tanc, anul 2015
-S.C. Vitipomicola Sâmburești S.R.L., Sâmburești, soi - Cabernat Sauvignon, marca - Privat Reserve Chateau Valvis, anul 2013
Juriul a folosit ca sistem de jurizare tablete electronice, prin care votul s-a transmis direct la București, fiind mai apoi anunțați câstigătorii.
Ioana NICOLESCU

