Pe data de 1 mai creștinii ortodocși celebrează Paștile, sau Învierea Domnului. Sărbătoarea reprezintă același lucru pentru toată lumea creștină, dar obiceiurile se modifică simțitor în funcție de zonă. Banatul este cunoscut ca o regiune păstrătoare a tradițiilor, transmise din generație în generație.
„Ce este știut și recunoscut de lumea creștină, și cu mare accent pe creștinătatea ortodoxă, este faptul că Sfintele Paști e cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Așa se păstrează ea în conștiința foarte adâncă a creștinilor ortodocși, a celor care au această credință. Ei păstrează durata liturghiei de două ore, înțeles nu neapărat la modul cantitativ, ci la modul simbolic. Așa cum, tot potrivit unei credințe care se află în Banat și se menține la nivelului folclorului creștinat, că doi metri înălțime nu este cu putință să aibă vreun om. Singur Hristos a fost de doi metri. Asta nu se înțelege ca ceva măsurat la milimetru, ci are un înțeles simbolic. Adică este om, este înălțime omenească, dar este numai a lui. Este o paranteză foarte importantă pentru că în seara de joi se face de fiecare dată, la modul simbolic, cina cea de taină. În fiecare an Joia Mare este ziua cinei cea de taină. În credința creștină ortodoxă după cina cea de taină, suprema umilință divină a lui Hristos a fost că le-a spălat picioarele apostolilor. Acestea sunt credințe care aici sunt prezente cu apăsare, pentru că zona Banatului este o zonă păstrătoare”, a relatat Ioan Viorel Boldureanu, profesor de Folcloristică și Etnologie în cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În Banat, de Paști se fac „ouă frumoase”
Una dintre cele mai importante tradiții este vopsirea ouălor. În Banat ele se mai numesc și „ouă frumoase”. De acest obicei se leagă nenumărate povești, interpretări, simboluri și legende străvechi.
„Chiar azi am auzit la radio că joia se înroșesc ouăle. Dar nu joia, ci sâmbăta se înroșesc ouăle. În Banat nu le zice ouă roșii, ci le zice ouă frumoase, și aici este legătura între
momentul vopsirii lor. Nu sunt spectaculoase cum este
împistritul ouălor în Basarabia de exemplu, tot un loc de creștinătate ortodoxă foarte viu păstrată. Ouăle sunt frumoase pentru că sunt roșii. Pentru că se leagă de legenda care există în folclor. Riguros este vopsitul ouălor în sâmbăta Paștilor. Acum nu se mai face așa.
Pentru vopsirea ouălor se foloseau resurse naturale. Adică de obicei se foloseau coji de ceapă galbenă, care dau un ocru. Acel ocru este foarte frumos pentru că în vechime ocrul era culoarea imortalității, a nemuririi.
Ouăle trebuie să fie naturale, adică să aibă bănuț, să fie reținute în a doua jumătate a Postului Mare și trebuie în așa fel vopsite încât să nu rămână pe coaja oului nici un punctuleț care să nu fie făcut frumos.
Haosul care este înainte de facerea lumii trebuie organizat. Și fiecare Înviere este o refacere și o reînnoire a lumii. Haosul trebuie împrejmuit de forma frumoasă. În privința asta se arată că
obiceiul înfrumusețării ouălor este mai aproape de forma genuină, de forma primară ce stă în puterea acestei simbolistici precreștine. Ea a devenit o supremă formă de a se traduce în fapt o credință care stă la baza credinței creștine. Iată și aici putem observa o amploare și o măreție a Paștilor”, a adăugat profesorul Boldureanu.
Ruga sau nedeia
Rugile din Banat, tradiționalele serbări, au o legătură semnificativă cu sărbătorile Pascale. Fiind asociate cu bucuria, ele au loc de multe ori în această perioadă, însă niciodată în prima zi de Paști. Tot obiceiuri străvechi sunt și pomenirile, împrejmuirea morților și bătutul tocii.
„O altă particularitate respectată cu sfințenie, dar nu neapărat în sens dogmatic, este că la Paști și în prima zi de Crăciun nu se face rugă, adică nu se face joc. Dacă hramul bisericii se întâmplă să fie Învierea, ar fi și ruga tot la Paști. Dar și la Paști și la Crăciun, pentru că este atât de mare tăria simțită a sărbătorii creștine, nu se trece trece la exuberanța petrecerilor.
Am mai văzut ruga anunțată la 1 mai, iar astea sunt deviații care ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât ideile că se pierd tradițiile.
Se fac și pomeni între neamuri, e și împrejmuirea morților, în a doua zi de Paști, sau la Paștile Mic, la Duminica Tomei. În săptămâna de la Paștile Mare la Paștile Mic este săptămâna luminată, pentru că este noua lumină a lumii care e Învierea. Rareori se păstrează cu rigoare faptul că de la prohodul punerii în mormânt care se întâmplă în Vinerea Neagră, sau Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor și până la momentul Învierii, limba clopotelor din biserici trebuie să rămână mută. În timpul acesta se bate toaca.
Majoritatea satelor bănățene, mai ales cele mari, chiar dacă hramul bisericii nu este al Învierii, folosesc prilejul acestei mari bucurii și atunci fac și ceea ce noi numim rugi, nigeie, sau nedee.
Nu întotdeauna această regulă este imuabilă. Chiar în Banatul nostru se întâmplă ca rugile să fie pe cele mai triste sărbători ale creștinătății. Dar nu e semn de necreștinătate. Nu este nici o deviere răzvrătitoare, adică păgână, ci e departe de așa ceva.
Legătura cu Paștile este tocmai această componentă de rit folcloric al nedeii, care de preferință se leagă de cea mai mare sărbătoare. Este cea mai mare sărbătoare a lumii creștine, dar este trăită în chipuri ușor nuanțate, ușor diferite, de la o zonă la alta, de la o localitate la alta, în spațiul românesc”, a concluzionat Ioan Viorel Boldureanu.
Să nu uităm că indiferent de modul în care trăim această sărbătoare, indiferent de unde am fi, Paștile înseamnă tradiție străveche, înseamnă gânduri bune, liniște și reculegere. Paștile înseamnă reîntoarcerea la originile creștinătății și ale lumii creștine.
Hristos a Înviat!
Ioana NICOLESCU
