Reprezentanți ai municipalității au decis să dedice câte o zi specială pensionarilor, tinerilor și persoanelor majore din Timișoara. Astfel, începând din acest an, în data de 23 aprilie va fi sărbătorită „Ziua tinerilor timișoreni”, în 7 mai „Ziua majoratului în Timișoara”, iar în 21 mai „Ziua pensionarilor”.  „Am decis să înființăm niște evenimente speciale în Timișoara și anume «Ziua pensionarilor timișoreni», «Ziua  tinerilor timișoreni» și «Ziua majoratului în Timișoara». Considerăm că pensionarii Timișoarei merită recunoștința noastră, a celor activi, pentru contribuția pe care îl lungul vieții lor și-au adus-o la mersul spre înainte a societății, unii în condiții mai grele, alții în condiții poate mai ușoare, după cum le-a fost șansa. Dar cu toții sunt la o vârstă la care merită să nu uităm de ei, ci dimpotrivă, să le arătăm prețuirea. (…) Vrem să le dedicăm o zi în care în cartiere, în cât mai multe locuri, să se întâmple evenimente cultural – artistice dedicate lor, la care desigur că pot asista și cei care nu sunt pensionari. 

«Ziua tinerilor timișoreni» este dedicată tineretului și înțelegem cetățeni cu vârsta până la 35 de ani, dar, evident, pot participa fără nicio problemă și alte persoane, fără vreo restricție.

«Ziua majoratului în Timișoara» se adresează tinerilor care au împlinit, sau vor împlini pe parcursul anului 2016, vârsta de 18 ani. (…) Va fi o ceremonie în care vom da diplome de cetățeni majori ai Timișoarei celor care au împlinit vârsta de 18 ani”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Conform spuselor inițiatorilor, nu se vor cheltui fonduri suplimentare pentru organizarea acestor evenimente. Programele și activitățile se vor realiza cu resurse proprii. „Nu vrem să venim cu cheltuieli suplimentare, speciale pentru așa ceva. Cu resursele noastre proprii, asta înseamnă artiștii pe care îi avem la Casa de Cultură a municipiului, la Casa de Cultură a Studenților, la Facultatea de Muzică, la Liceul de Muzică «Ion Vidu», la Filarmonica «Banatul». Vom încerca să capacităm și teatrele pe care le avem. Cu astfel de resurse vrem să mergem pe teren, în cartiere, să le oferim pensionarilor în primul rând momente de împărtășire din cultură, din prestația artiștilor timișoreni. (…)

Nu vom aloca nici un ban pentru nici una dintre aceste acțiuni. Totul se va desfășura în cadrul alocărilor agendei pe care am avut-o planificată oricum pentru acest an”, a mai adăugat Robu.

Reprezentanții municipalității afirmă că intenția este ca începând cu anul acesta evenimentele menționate să devină o tradiție în Timișoara. Alegerea zilelor s-a făcut pe considerentul ca ele să aibă loc înaintea plecării tinerilor în vacanță, dar și pentru că primăvara este un anotimp mai potrivit activităților desfășurate în aer liber.

Ioana NICOLESCU