Situația postului public de televiziune a stârnit multe discuții în ultima perioadă. Incertitudinea care persistă la TVR, calitatea slabă a programelor, gravele datorii și organigrama stufoasă de personal sunt câteva dintre subiectele abordate, în cele ce urmează, de regizorul timișorean Florin Iepan, cel care a colaborat, timp de aproape doi ani, cu televiziunea publică.
„Din punctul meu de vedere televiziunea publică a ajuns în situația de față din cauza unui fenomen de supraproducție și supracreativitate. Este o instituție care din punct de vedere al managementului este neschimbată din anii ’70. În anii ’70 tot ce se difuza, poate cu excepția unor filme și reportaje importate din străinătate, toate programele erau produse în interiorul televiziunii. De aceea TVR-ul până astăzi a păstrat niște capacități uriașe de producție și foarte mulți oameni, mult mai mulți decât ar avea nevoie o televiziune modernă. În ziua de astăzi toate televiziunile din Occident cumpără și achiziționează foarte multe programe gata făcute, sau comandă unor producători mici și medii programe care să le deservească. TVR-ul a rămas după modelul unei fabrici de mașini care se încăpățânează și astăzi să producă și ultimul șurub, cu propriii muncitori, mai mult sau mai puțin calificați, unii în pragul pensiei. Or, o astfel de fabrică odată nu e rentabilă, apoi nici nu cred că produce cea mai bună mașină, ci s-ar putea să fie cea mai proastă. De exemplu PRO TV, care e postul cu cea mai mare audiență din România, uneori de cinci, șase ori, poate chiar de zece ori mai mare decât TVR în anumite situații, nu produce decât cam 25% din ce difuzează. Restul materialelor sunt achiziționate din exterior sau sunt comandate unor case de producție. Și atunci sigur că PRO TV este un post foarte rentabil, are programe de calitate foarte mare și dacă de exemplu un producător nu dă rezultate, sau este prea scump, poate să-l schimbe cu altul. Și în felul acesta raportul între calitate, preț și audiență se păstrează foarte bun. Televiziunea națională se încăpățânează să rămână organizată ca pe vremea lui Tudor Vornicu. Asta nu înseamnă că acolo nu sunt oameni buni. Sigur că sunt profesioniști, dar nu atât de mulți pe cât am crede. Sunt foarte mulți profesioniști în zona tehnică, dar mai puțini în zona redacțională. Și unde cred că e o lipsă majoră a televiziunii publice de mulți ani, este în zona de concepție de programe. Când se gândește grila de programe, șefii din TVR nu reușesc să gândească una de calitate.
În momentul de față, din păcate, eu nu cred că există voință politică pentru a schimba TVR-ul, pentru a-l transforma dintr-o televiziune foarte învechită, într-una foarte modernă, cum România și românii ar merita să aibă. Cred că în momentul de față politicienii din România vor doar să scape de această problemă. Mai mult ca sigur că nu se va întâmpla nimic semnificativ. Cred că Televiziunea Română va primi un ajutor de stat, sau va fi iertată de o parte din datorii, dar din păcate lucrurile acestea nu o vor face să fie mai calitativă. Asta este o minciună pe care mulți conducători ai televiziunii publice o spun de ani de zile, că dacă ar avea bani ar face programe mult mai bune și ar putea concura cu posturile private. Nu este cazul și de fapt nu mai avem răbdare. Cred că societatea românească nu mai are încredere în tipul acesta de discurs, iar eu cred că dacă nu se schimbă întreaga filozofie de management a acestei instituții, inclusiv cu restructurări, cu împărțirea televiziunii în două, trei entități diferite, care să funcționeze pe baze economice reale, adevărate, nu se va întâmpla nimic. Acesta este un lucru foarte periculos pentru că o țară care nu are o televiziune publică puternică este o țară în care oamenii sunt lăsați cam de capul lor. Unii se descurcă mai bine, își formează un sistem de valori europene, dar o bună parte dintre oameni se descurcă un pic mai prost. Și de aceea România este la multe capitole foarte jos în Uniunea Europeană. Suntem una dintre țările cu cea mai mică toleranță față de străini, față de minorități, față de minoritățile sexuale. În același timp nu avem o cultură politică, nu suntem capabili să ne asumăm istoria, neasumându-ne istoria de fapt riscăm să perpetuăm un model de societate de multe ori periculos pentru noi. Eu cred că singura șansă pe termen scurt ar fi ca societatea civilă în integralitatea ei, aici mă refer și la indivizi, și la ziariști care nu lucrează în TVR, sau lucrează dar vor să se schimbe lucrurile acolo, să se gândească să vină cu condiția de a primi un canal al televiziunii publice unde filozofia, modelul de management să fie fundamental diferite.
Un canal cu angajați puțini, care să difuzeze materiale de calitate, în bună măsură achiziționate sau produse în exterior, cu bani puțini și care să semene, de exemplu, cu televiziunea publică din Statele Unite, PBS, care nu produce divertisment, nu produce Viața Satului, nu produce o grămadă de emisiuni de acest fel, difuzează mult documentar, filme, reportaje, anchetă și știri. Cam acesta cred că ar fi un model de televiziune de care am avea noi nevoie. O televiziune care ne oferă de toate, într-o amestecătură ca o salată de boeuf, în ziua de azi este un fel de mâncare pe care cred că marea majoritate a publicului telespectator nu-l mai apreciază. Asta e părerea mea. Din păcate eu nu sunt optimist. Cred că nu se va schimba nimic în televiziunea publică. Toată această discuție pe care o vedem de câteva săptămâni este doar în favoarea păstrării lucrurilor așa cum sunt și e o modalitate de șantaj la adresa societății. Dacă nu ne dați bani vom face scandal, dați-ne bani ca să tăcem din gură. Ce mi se pare impardonabil este modul în care propriii angajați se comportă cu televiziunea publică. Ei vor ajutorul de la societate, vor ca statul, politicienii, să pună bani în vistieria televiziunii, dar ei sunt primii care execută propria lor instituție, o dau în judecată, cer sume foarte mari de bani și de fapt criza actuală e cauzată de propriii angajați. Stau să mă gândesc dacă mare parte din acești oameni își merită de fapt acest statut, pentru că nu au milă față de o instituție care de bine de rău le-a plătit unora dintre ei niște salarii foarte frumoase pentru mulți ani. Indiferent dacă au performat, dacă au dat rezultate sau nu, salariile în TVR merg. Și îmi aduc aminte când Guvernul Boc a tăiat 25% din salariile bugetarilor, Televiziunea Română a anunțat că ea nu este o instituție bugetară, e o regie autonomă și a renunțat să taie salariile propriilor angajați. Eu îi înțeleg pe de altă parte pe oamenii ăștia. Dacă trăiești ani întregi într-un soi de bulă, un soi de stațiune în care de bine de rău mâncarea vine la ore regulate, poți să lucrezi dar poți să te și fofilezi, mai faci un pic de treabă, mai te odihnești, mai îți vezi de ale tale. Sigur că te apucă un sentiment de panică în momentul în care vezi că din conducta cu bunătăți nu mai curge ca pe vremuri și ar putea să se oprească de tot și trebuie să trăiești în lumea reală așa cum trăiesc o grămadă de jurnaliști sau tehnicieni din zona asta media privată, unde salariile sunt mai mici decât în TVR, dar efortul depus este la fel, dacă nu chiar mai mare. Amicii mei din televiziunea publică, și am destui acolo, ar putea să spună că sunt foarte aspru. Dar eu am lucrat în televiziunea publică o bună perioadă, cam un an și jumătate, aproape doi și cunosc și din interior cum se văd lucrurile, îmi dau seama de importanța ei, chiar de potențialul ei, dar așa cum este ea organizată acum, nu mai contează în societatea românească. Și atunci te întrebi pe bună dreptate de ce să o finanțăm la nivelul acesta. Ea a acumulat pierderi de 170 de milioane de euro, iar ele vor crește în continuare. Fac pariu cu oricine că dacă s-ar șterge toate datoriile și ar primi de mâine 100 de milioane de euro, în doi ani s-ar face din nou angajări în valuri, s-ar produce mult mai multe programe decât ar fi nevoie și ar ajunge tot la datorie. Și eu cred că e un mecanism ineficient, e important să fie reformată. Sunt categoric împotriva ideii de a renunța sau de a închide de tot televiziunea română, de fapt nici nu știu ca cineva public să fi propus asta, se discută doar pe internet. Noi avem nevoie de un post public de televiziune, dar nu cel de acum”.
A consemnat Ioana NICOLESCU
