Actualitate

 „Timişoara”

Nume de oraş şi de gazetă, Timişoara a fost iubită aprinzând patimi sau a fost urâtă şi hulită. Niciodată indiferentă. A fost urâtă şi marginalizată de vechiul regim şi slugile sale, şi chiar și astăzi, în toți cei 26 de ani de după, „de după ce o fi fost”, ciracii pe care-i tot trimitem să ne reprezinte şi să ne apere interesele la Bucureşti ne uită cu cea mai aleasă duioşie de cum au mirosit lalelele (lovelele) capitalei. După tristul model al peştilor mari care-i devorează pe cei mici, „nominalizaţii” noştri vând „Capitala Banatului” în favoarea capitalei. Sau, mai direct, unde aţi vrea să-l doară pe senatorul Vasile Blaga de Timişoara!? Şi ziarul care, predestinat, poartă numele de „Timişoara” a păţit la fel. A trăit 26 de ani cu bune şi cu rele, cu urcuşuri şi coborâşuri şi, spre „uimirea”, ca să nu spun „mâhnirea”, unora, încă mai trăieşte. Mai apare ziarul „Timişoara”? Se întreabă când condeieri de marcă ai urbei, care i-au slujit o vreme şi care prin numele, cultura şi măiestria lor, i-au ridicat ştacheta, când ucenici care au deprins buchiile jurnalismului din mers la acest ziar, ca mai apoi să devină gazetari mai mici ori mai mari, fiecare după propriile puteri.

Dar, ediţia nouă a ziarului „Timişoara”, care tocmai împlineşte frumoasa vârstă de 26 de ani are rădăcini mai adânci, în hebdomadarul „Timişoara” din 1935, editat şi redactat de Ion Bănciulescu, după cum precizează dr. Nicolae Ilieşiu în lucrarea sa de referinţă „Timişoara – monografie istorică” (1943), capitolul „Presa din Timişoara”. Prin urmare, „juna” „Timişoara”, chiar vitregită de soartă, astăzi, la 26 de ani, are ceva rubedenii mai vechi, pe aceste meleaguri, când este vorba de strămoşi, ca să nu mai vorbim de nepoţeii şi nepoţelele on-line apărute ca ciupercile după ploaie, care s-au agăţat cu disperare ori de numele oraşului – Timişoara, ori al judeţului – Timiş, ori, de ce nu? al regiunii – Banat. Păcat. Nu doar numele face publicaţia. Mai trebuie să fie câte ceva.

Mai apare ziarul „Timişoara”? Da, mai apare!, domnilor care nu mai ştiţi, ori aţi uitat, ori vă faceţi că aţi uitat acest lucru. Există, apare şi luptă pentru aceleaşi idealuri pentru care a luptat timp de un sfert de veac: pentru statul de drept, pentru democraţie, pentru drepturile omului, luptă împotriva corupţiei, încearcă să apere valorile occidentale, susţine minorităţile în spiritul Timişoarei – ca oraş vestic şi nume de gazetă. Ziarul „Timişoara” trăieşte şi luptă. O luptă inegală, surdă şi deznădăjduită cu oamenii şi politica vremii. Au fost când lupte de guerilă, când lupte de tranşee şi chiar am pierdut bătălii. Dar, răniţi fiind, nu am plecat steagul şi, mai ales, nu am pus jos arma condeiului. Împotriva unor politicieni când de „stanga” când de „dreapta” ca, mai apoi, să se unească ori să schimbe locul şi să-şi spună de „centru”, cum poţi să lupţi? Cum să le spui cititorilor tăi că ziarul e de stânga ori de dreapta? În cei 26 de ani ai existenţei lui, ziarul a luptat împotriva mafiei şi caracatiţei corupţiei, împotriva celor care au spoliat ţara şi ne-au vândut
neamul... N-am câştigat această bătălie, cum de fapt nu a câştigat-o nici ţara, dar nici nu suntem înfrânţi, cât încă suntem pe baricade şi luptăm. Ziarul „Timişoara” există! Şi, în timp ce apăram valorile democraţiei am încercat, pe cât am putut, să aducem la suprafaţă şi în lumină adevăratele valori ale Timişoarei, ale Banatului, ale ţării. Am adunat după propriile puteri picătura de bine şi am pus-o să strălucească lacrimă, bob de rouă ori diamant. Am pus în valoare oamenii şi întâmplările care ne fac cinste.

Nu ne-a doborât nici Internetul, nici presa on-line şi, poate, cel mai mult ne-au făcut să sângerăm nu duşmanii, ci acei colegi care au mâncat „pâine amară” la „Timişoara” iar apoi au încercat să insinueze că ziarul a fost „foarte bun” doar atunci când ei au scris la „Timişoara”... Deci, nu „Timişoara” a fost bună, ci ei au fost buni... Aşa să fie! Important este faptul că, timp de 26 de ani neîntrerupt, ziarul „Timişoara” nu a încetat să apară.
Spuneam că Timişoara a fost fie urâtă, fie iubită, dar niciodată indiferentă! Nici ziarul „Timişoara” nu e altfel. Fiinţează de 26 de ani între ură şi iubire, între urât şi frumos, între adevăr şi minciună, dar nu a fost privit niciodată cu indiferenţă. Ziarul „Timişoara” mai există?  Există! Este aici! Prezent!

Petru Vasile TOMOIAGĂ

„Timișoara” 26. E mult, e puțin?

Au trecut 26 de ani de la prima apariție a ziarului „Timișoara”. O viață de om, ar spune unii, extrem de puțin în timpi istorici, ar spune alții...
Cu toate acestea, „Timișoara” înseamnă istorie. O istorie care, din fericire, se scrie încă. Se scrie cu sacrificii, pentru că nu e ușor să răzbați într-o lume în perpetuă schimbare, o lume în care ziarele tipărite sunt tot mai puțin căutate. Aș spune că la fel se întâmplă și cu idealurile noastre... Sunt din ce în ce mai îndepărtate, pierdute prin hățișul și greutățile vieții cotidiene.
Ziarul „Timișoara” a pornit de la o scânteie, o scânteie care s-a transformat, în primii ani de după evenimentele din 1989, într-o adevărată vâlvătaie. A ars în Timișoara, apoi în toată țara. A fost stindardul dorinței timișorenilor și românilor de a schimba odată pentru totdeauna soarta acestei țări, îngenuncheată în deceniile de comunism. Timișoara și țara și-au regăsit dorința de adevăr, libertate, democrație în paginile ziarului nostru. Românii au stat la coadă, în Timișoara sau București, ca în timpul comunismului, însă, de data aceasta, pentru altceva. Pentru un ziar care și-a impus încă de la început să nu se abată de la principiile care au animat Timișoara revoluționară, un ziar care a spus mereu adevărul în față, indiferent câți dușmani și-a atras după aceea. Pentru că au fost și dintre aceștia, și nu puțini...
Ar fi atâtea de scris/spus despre drumul „Timișoarei” de la începuturi și până acum. Mulți dintre dumneavoastră, cititorii noștri, ne-ați fost alături, ne cunoașteți drumul, suișurile și coborâșurile. Cu toate greutățile, ne-am păstrat principiile într-o lume cu principii din ce în ce mai puține. N-am abdicat niciodată de la ideile care i-au animat pe cei care au pus, iată, în urmă cu 26 de ani, bazele primului ziar independent din România postdecembristă. Iar acesta nu este lucru puțin. Dar „Timișoara” s-a născut și s-a maturizat în spiritul orașului căruia îi poartă numele, s-a identificat cu spiritul său și i-a fost reprezentant onest și modest.
Au fost, de-a lungul anilor, și bătălii pe care „Timișoara” le-a pierdut. N-am reușit în tot ce ne-am propus, societatea românească, în general, și-a văzut spulberate idealuri și năzuințe. Comunismul, iată, ne mai bântuie și astăzi, adevărurile zilelor lui decembrie 1989 ne sunt în continuare ascunse, „eșalonul doi al pcr” este bine-mersi și așa mai departe. Lupta noastră nu s-a încheiat. După puterile noastre, o vom duce mai departe. „Timișoara” trebuie să meargă mai departe, pentru că, fără să fim modești, reprezintă un simbol al orașului care ne-a dat nume.
Lupta celor care au dat naștere acestui ziar, lupta lui Oscar Berger pentru idealurile Proclamației, pentru o democrație veritabilă și stat de drept, pentru schimbarea mentalităților trebuie duse mai departe. Nu e un lucru ușor, cu siguranță. Dar, atât timp cât „Timișoara” trăiește, mai avem o speranță...
Anton BORBELY

Ziarul „Timișoara”, 26 ani de istorie

Publicaţia independentă „Timișoara” îşi are rădăcinile apariţiei sale în tumultoasa vâltoare a zbuciumatului decembrie 1989, atunci când întreaga suflare timişoreană şi-a redeşteptat istoria şi a arătat întregii Românii, dar şi întregii lumi, că un regim dictatorial impus cu silnicie de armate aliate, cu intenţii de cuceriri imperiale, nu poate stăpânii şi şterge din memoria unei naţiuni istoria de veacuri şi nici suprima la infinit drepturi şi libertăţi ale omului lăsate acestuia prin creaţia divină. Ecoul revoltei timişorene din Decembrie 1989 a străbătut în întreaga Românie, oraşul bănăţean devenind înaintemergător în dobândirea libertății României de sub regimul impus de ocupantul sovietic în timpul celui de-al doilea război mondial.

„Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”, au spus demonstranţii anticomunişti în decembrie 1989 pentru a arăta neînfricarea lor în faţa dictaturii proletare, dorind reinstaurarea armoniei şi înţelegerii între toate clasele sociale ale patriei, pace şi trăire întru progres între toate etniile şi naţionalităţile conlocuitoare din România, scoţând astfel în evidenţă specificul european al Timişoarei şi Banatului, multiculturalitatea, pluriculturalitatea şi interculturalitatea acestei zone a ţării.

Purtând în inima lor spiritul oraşului Timişoara, dar şi al întregului Banat eliberat de sub cizma opresoare a regimului dictatorial al clanului ceauşeştilor, un grup de intelectuali ai oraşului bănăţean, cunoscuţi în acele timpuri ca fiind „tineri scriitori şi gazetari”, şi-au dorit un altfel de presă, o altfel de publicaţie pusă în slujba militantismului civic.

Încă din 22 decembrie 1989, odată cu evacuarea, de la Bucureşti, a cuplului dictatorial, timişorenii (societatea civilă) au încercat să acapareze organele de propagandă ale fostului partid comunist, o primă încercare în acest sens fiind îndreptată împotriva fostului ziar judeţean de partid „Drapelul roşu”. Această primă încercare a eşuat, colectivul redacţiei ziarului comunist regrupându-se şi reuşind să se menţină în posturi.

Cu multă dibăcie şi credinţă în menirea lor de a aduce o oază de înnoire în presa timişoreană, „tinerii scriitori şi gazetari”, decişi să lichideze vechile metehne ale colectivului ziarului de propagandă comunistă, au reuşit prin mobilizare civică să evacueze din locaţia lui colectivul redacţiei drapeliste, instaurându-se pentru un timp în această locaţie.

După ce a fost preluat sediul drapeliştilor, un comitet restrâns din rândul noilor jurnalişti a efectuat o deplasare la sediul judeţean, acolo aflându-se noua putere instaurată, Frontul Salvării Naţionale. Aici, în fostul sediu judeţean al comuniştilor, noii reformatori au pus la cale viziunea lor pentru viitorul ziar al întregii comunităţi civile.

Mai întâi era nevoie de oferit un nume ziarului. Au fost mai multe propuneri, printre ele fiind „Gazeta de Timişoara”. În cele din urmă, la propunerea unuia din „tinerii scriitori”, noii publicaţii i s-a dat numele oraşului, „Timișoara”.

Greul abia acum începea. Lipsa mijloacelor tehnice şi materiale, lipsa unui sediu stabil, publicaţia funcţionând la începuturile ei în spaţii neadecvate, improvizate cu greutate, au adus mari greutăţi tinerilor scriitori şi jurnalişti dornici să înceapă un nou drum în presa timişoreană. Fără personal specializat pentru presă, fără oameni care să facă munca administrativă şi de distribuţie, fără redactori cu experienţa de ziar și cu o experienţă scăzută, deşi entuziasmul era uriaş, iar convingerile de reuşită erau fără limite, era destul de greu de înţeles că noua publicaţie se vrea, în timp, una demnă de respect pentru tot ceea ce înseamnă cuvânt scris şi idei inovatoare.

Primul număr al publicaţiei a apărut în 23 ianuarie 1990, echipa redacţională ambiţionându-se să scoată de sub tipar o ediţie întreagă cu patru pagini, în aceste pagini fiind cuprins spiritul revoltei

Timişoarei, dar şi al întregii ţări. Bineînţeles, în apariţia primului număr al publicaţiei „Timișoara”, un rol important a revenit noii puteri instaurate şi în teritoriu, Frontul Salvării Naţionale, formaţiune care urma să administreze provizoriu instituţiile ţării, inclusiv la nivel judeţean şi local.

Colectivul drapeliştilor, grupat sub numele unui ziar nou, a continuat jocurile de culise şi aproape că a reuşit să dizolve puterea provizorie, întreaga conducere a judeţului şi a Timişoarei fiind asigurată de forţele armatei.

Pe prima pagină a primului număr a publicaţiei „Timișoara” a fost tipărit un comunicat al Frontului Salvării Naţionale, prin care echipa redacţională primea acordul de a face ziarul, pe aceeaşi pagină fiind publicată şi o Declaraţie de principiu, cu o parte din elementele de ghidaj în activitate. Încă din acest prim număr, apărut în 23 ianuarie 1990, întreaga echipă redacţională îşi asuma independenţa faţă de orice structură politică, socială şi administrativă, aici fiind incluse Frontul Salvării Naţionale, procuratură, poliţie, armată, partide politice.

Pagina a doua a fost dedicată comunicatelor şi articolelor ce făceau referire la alegerile locale pentru constituirea consiliilor judeţene şi municipale ale noii puteri, alegeri ce au avut loc la sfârşitul lunii ianuarie 1990, aceste alegeri fiind primele alegeri libere după evenimentele din decembrie 1989. În cea de-a treia pagină a publicaţiei a fost reprodusă caricatura dictatorului comunist în ipostaza de vampir, iar în pagina a patra au fost publicate trei articole şi mica publicitate. În această pagină a patra din primul număr al publicaţiei a fost anunţată intenţia redacţiei ziarului „Timișoara” de a declanşa ampla anchetă în privinţa morţilor şi dispăruţilor în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 din oraşul Timişoara.

Primul număr al ziarului „Timișoara” se datorează unei echipe strâns unite în jurul principiilor enunţate în noul ziar, o întreagă echipă lucrând efectiv la editarea acestuia, fiind girat de un comitet compus din Nicolae Bădilescu, Ion Monoran, Gheorghe I. Sînmărtinean şi Lucian-Vasile Szabo.

Cel de-al doilea număr al noii publicaţii timişorene avea să apară în 24 ianuarie 1990. Acest al doilea număr din ziarului „Timișoara” ţine promisiunile primului număr şi scrie despre morţii ucişi în decembrie 1989 în oraşul bănăţean.

Atât numărul unu cât şi numărul doi al ziarului „Timișoara” au fost redactate în fostul sediu al oficiosului partidului unic până în 1989, actualul sediu al  Consiliului Judeţean şi al Prefecturii Timiş. După cel de-al doilea număr, vechiul ziar al comuniştilor, cu numele schimbat, a revenit în sediul în care a fost iniţial, noua publicaţie „Timișoara” fiind nevoită să găsească un nou spațiu pentru redacţie.

Numărul trei al ziarului a apărut în 26 ianuarie 1990, sediul redacţiei fiind stabilit într-o încăpere aflată în Casa Universitarilor din municipiul Timişoara. Cel de-al treilea număr al ziarului „Timișoara” a apărut într-un tiraj fabulos, 60.000 de exemplare, fiind girat de o echipă redacţională compusă din Ion Monoran, Marcel Sămânţă, cpt. Gheorghe Sânmărtinean şi Lucian-Vasile Szabo. De distribuţia acestui număr s-a ocupat Lucian-Vasile Szabo, apelând la colegii săi din Casa Universitarilor, iar treptat de distribuţia ziarului „Timișoara” s-a ocupat George Lână.

Cel de-al treilea număr al ziarului avea să fie mult mai bine realizat. În acest număr apare celebrul articol al cărui autor este prof. George Şerban, „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”, articol în care autorul Proclamaţiei de la Timişoara trage un semnal de alarmă faţă de noua putere instaurată în România prin forţă revoluţionară, subliniind că faţă de puterea politică a Frontului Salvării Naţionale, trebuie menţinută distanţa, iar acţiunile lui privite critic. „Descentralizarea ţării nu este un merit propriu F.S.N. Este voinţa mare şi unică a întregii naţiuni, pe care oricare alţi oameni, treziţi ca şi ei, din pură întâmplare, la putere, ar fi fost siliţi să o îndeplinească fără întârziere”, spune George Şerban în articolul său. Toate aceste observaţii ale prof. Şerban porneau de la faptul că F.S.N.-ul refuza să-şi precizeze culoarea politică, fiind suspectat că doreşte instaurarea în România a unui socialism cosmetizat, reformat. Distinsul ideolog român afirma în articolul său credinţa că România are nevoie de reforme radicale, respingând vreo formă de cosmetizare a vechiului regim, perestroika, scria domnia sa în articol, „nu a adus deocamdată ţărilor din Răsărit decât stagnare, haos economic, inflaţie, tensiune socială explozivă. Sângele martirilor ne-a dat şansa, unică în Estul Europei, de a putea alege şi altceva decât scamatoria numită «comunism cu faţă umană»”.

Aceasta ar fi, pe scurt, istoria primelor trei numere ale ziarului „Timișoara”, primul ziar privat înfiinţat în oraşul bănăţean după momentul Decembrie 1989,  ziarul spiritului timişorean, publicaţie independentă de opinie şi informaţie care şi-a păstrat consecvenţa pentru instaurarea unui stat de drept în România şi care a continuat neîntrerupt ediţia tipărită.

Ce a urmat, se cunoaște. Ziarul „Timișoara” și-a continuat, în ciuda tuturor piedicilor, drumul pe care plecase în ianuarie 1990. Lupta pentru o Românie fără comunism, principiile Proclamației de la Timișoara, statul de drept, democrația reală, drepturile omului, dreptul la proprietate au fost câteva dintre direcțiile pe care publicația le-a clamat și le-a apărat cu fiecare apariție a sa. Desigur, ziarul „Timișoara” a fost, în primul rând, o publicație a orașului, a oamenilor săi... Lovit, mai mereu, din toate părțile, ziarul a reușit să reziste, deși din punct de vedere economic a fost, cu fiecare an care a trecut, din ce în ce mai greu.

Spiritul care a însuflețit mereu redacția „Timișoara”, indiferent unde s-a aflat aceasta, s-a transmis din generație în generație, și iată că, astăzi, intrăm în cel de-al douăzeci și șaptelea an de activitate neîntreruptă.

Iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă, în anul 1995, un om cu suflet mare, timișorean autentic, nu ar fi preluat ziarul, ducându-l mai departe, prin încrengătura tot mai deasă a realităților românești…

Astăzi, un grup de fideli componenți ai redacției „Timișoara”, alături de colaboratori mai noi, duce mai departe moștenirea lăsată Timișoarei de cei care, în ianuarie 1990, au început să scrie un capitol mereu deschis al presei libere din România.
Cornel SERACIN

„Timișoara” Timișoarei

„Toată lumea era entuziasmată, a fost o revelație pentru noi”

În 23 ianuarie 1990, un tipar din Timișoara imprima paginile primului ziar liber de cenzura comunismului. El a reprezentat mai mult decât o simplă publicație, a fost un manifest, un entuziasm exprimat. În același timp a fost altceva pentru fiecare dintre cei care au participat la apariția lui sau pentru cei care l-au cumpărat. Fiecare își amintește în felul lui despre ziarul „Timișoara” și despre primul contact cu presa liberă, după evenimentele din 1989.
„Noi suntem abonați  la ziarul «Timișoara» de atunci (n. red. din 1990). Am scăpat, în primul rând, de «Scânteia» și de toate celelalte. Deschideai un ziar și nu vedeai decât ce face Ceaușescu în țară și ce grozav e, cât de bine o duce poporul român. Și toate erau minciuni. O presă liberă ne-a dat o altă perspectivă, realitatea. Țin minte că atunci, pentru prima dată, au început să fie cozi la ziare. În zilele acele, din ianuarie ‘90, se stătea la rând la chioșcuri. Lumea voia să afle adevărul, era sătulă de minciuni. Erau niște perspective care ne creau un fel de speranță. Speram într-un viitor altfel decât am trăit. Între timp au început să se strice multe ziare, multe publicații, încât nu-ți vine nici măcar să le deschizi, dar noi am rămas la ziarul «Timișoara»”, a relatat domnul Bănuț, 78 de ani.

„Ai putut să spui o opinie, să-ți spui părerea liber, fără să-ți fie frică de Securitate, de Miliție. A fost o mare bucurie să poți să te exprimi și să te manifești exact așa cum ai simțit și asta nu numai referitor la libertatea presei. A fost o bucurie imensă. Am citit ziarul «Timișoara» chiar atunci după ce a apărul și am fost mulțumit să văd că a apărut un ziar într-adevăr al nostru, al timișorenilor. Articolele erau foarte bine scrise. Nu se putea compara cu ce era înainte, cu știrile și reportajele dirijate de secretarul de partid sau de diverse persoane care te îndrumau să-ți scrii articolul pe linia partidului comunist”, a declarat Ioan Costin, 70 de ani.

„A fost o surpriză pentru noi. Noi nu știam ce e presa liberă, citeam ce ni se tipărea, dacă citeam. Eu nu am cumpărat ziarele comuniste în afară de revista «Flacăra», în care mai erau articole cu artiștii de atunci. Eram bucuroasă că a apărut un lucru nou. Toată lumea era entuziasmată, a fost o revelație pentru noi”, a spus o timișoreancă de 57 de ani.

„Pe vremea aia nu eram în oraș, eram plecat, dar am auzit de ziarul «Timișoara», fiind primul ziar liber de după ‘89. A fost un pas foarte important”, a adăugat un alt timișorean, 54 de ani.

„Că informația e bună, că nu e bună… Cine își permite să cenzureze informația?!”

Amintirile unor timișoreni se leagă de cei care au contribuit la existența ziarului, la forma și modul de expunere. „Eu sunt o timișoreancă al cărei vis a fost să se facă jurnalistă. Nu am făcut acest lucru pentru că am trăit în comunism și pentru că era o absurditate să fii jurnalist într-o epocă totalitară, în care practic nu exista decât «Drapelul Roșu», care urmărea strict indicațiile familiei Ceaușescu, de factură autoritar-comunistă. Din acest motiv am renunțat la visul meu.

Primul ziar liber, care m-a făcut să trăiesc emoții foarte puternice de bucurie și surprindere, a fost ziarul «Timișoara», care pentru mine a fost, este și va fi copilul rebel al lui Oscar Berger.  Spun asta pentru că și Oscar Berger a fost un om plin de contradicții, care a încercat tot timpul să se depășească pe sine, care nu putea fi băgat într-o colivie. Chiar dacă ar fi fost o colivie de aur, nu ar fi rezistat. A fost un rebel și ziarul «Timișoara» este copilul lui liber și rebel. A fost un Socrate, un Caragiale, iar prin ironia lui acidă și prin entuziasmul lui debordant reda adevărul de la orice eveniment la care participa. Acest ziar există mai ales datorită lui și a fost marea lui dragoste.

Timișorenii care au trăit pe pielea lor Revoluția, lipsa de speranță și chinul comunismului, s-au bucurat de acest ziar și ceea ce mi-ar părea enorm de rău ar fi ca el să se piardă. A fost raza noastră de lumină, raza noastră de speranță. În acest ziar am putut citi articole contradictorii, ale căror autori gândeau diferit. Pentru că tocmai asta e ideea, să poți să gândești diferit, să poți să accepți diferitul, cealaltă opinie. Îl cumpărai și era cald încă, atunci ieșise. Oamenii mergeau să-l cumpere direct de la sursă.

Fac o asociere metaforică între acest ziar și felul în care arăta cerul în timpul Revoluției. Cerul era roșu, portocaliu, parcă se deschisese și era alături de revoluționari. Așa și acest ziar «Timișoara», era un ziar deschis, ca un foc în care se pot mistui păreri, opinii contradictorii și se pot naște noi valori.
Mi-a plăcut foarte mult că a fost un ziar regalist, monarhist, în sensul bun al cuvântului. Un ziar de dreapta, tot în sensul bun al cuvântului. O formă de libertate pentru tot poporul, după atâta stângă, care de fapt era o stângă autocratică. Eu sunt extraordinar de mândră că în orașul meu a existat și încă mai există acest ziar. Când citeam «Drapelul Roșu» mi se întorcea stomacul și îl citeam numai dacă chiar trebuia să-l citesc. Ziarul «Timișoara» îl cumpăram cu bucurie. Diferența este libertatea, manifestarea, cu care te identifici. Libertatea de opinie, de informație. Nu comentăm. Că informația e bună, că nu e bună… Cine își permite să cenzureze informația?! Chiar dacă nu-mi convine ce se scrie, simplu fapt că e altfel decât versiunea clasică și formalistă e deja mare lucru”, a relatat Alexandra.

Libertatea, sub toate formele ei, a fost una dintre dorințele majore ale poporului român și ale timișorenilor. După atâția ani de la Revoluție există însă o anumită dezamăgire în vocile unora care vorbesc despre ce înseamnă libertatea și cât am obținut de fapt. „Presa liberă a fost o mare realizare, dar nu știu unde e libertatea în rest. Avem libertate de circulație, dar nu avem cu ce. Pensiile sunt mici, salariile la fel. În ‘90 salariul meu era de 1.200 de lei, acum am ajuns la aceeași sumă cu pensia, dar dacă ne uităm la prețuri… Avem doar libertatea de a vorbi.”, spune Maria, 68 ani.

Ioana NICOLESCU