Situația actuală a fost expusă în imagini, în paginile unui calendar

Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național (DJC)Timiș a lansat o campanie cu scopul de a informa și a conștientiza publicul cu privire la problemele existente în ceea ce privește patrimoniul arhitectural și arheologic al județului.  „Este o campanie de informare și, totodată, este o campanie de mobilizare a cetățenilor, pentru protecția patrimoniului arhitectural și arheologic. Ne-am dorit ca informația, și nu atât informația, cât semnalul de alarmă, să ajungă la cât mai multe persoane.

Ideea a pornit de la noi, de la cei din Direcție. Există necesitatea unei campanii de informare, atât a autorităților locale, cât și a proprietarilor de monumente istorice, legat de legislația din domeniu și de responsabilitățile pe care le au. Totodată, cred că este important ca subiectul patrimoniului arhitectural din Timișoara și din județul Timiș, să devină un subiect care să implice ceva mai mult și societatea civilă, pentru că orice instituție, oricât de bine intenționată ar fi, nu are cum să rezolve toate problemele. E nevoie să se ajungă la o masă critică, iar aceasta să ducă la o schimbare de atitudine față de patrimoniu. La o presiune publică, atât asupra proprietarilor care își lasă clădirile să se degradeze, cât și la adresa celorlalți actori din politica patrimonială”, a declarat Sorin Vlad Predescu, directorul DJC Timiș.

„Ne-am gândit să ilustrăm legislația”

Un mod inovativ de a face acest lucru și care a atras imediat atenția, a fost lansarea unui calendar. În paginile acestuia pot fi observate clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. Alături de imagini, timișenii pot citi și legislația aplicabilă în diferite situații. „Inițial ne-am gândit să facem un calendar în care să prezentăm legislația și apoi ne-am gândit să ilustrăm legislația, iar ilustrația a devenit mai vizibilă decât legislația. În josul fiecărei pagini sunt extrase din Legea 422 a monumentelor istorice, din Ordonanța 53 a arheologiei, avem și două pagini cu probleme întâlnite de noi în siturile arheologice, din Legea 50, avem și o imagine cu un soclu de statuie care a rămas fără statuie în urma furturilor și, sigur, a lipsei de protecție, care au avut loc anul trecut. Nu am făcut foarte multe, dar le-am gândit în primul rând pentru partenerii noștri, pentru cei din administrația publică locală și pentru persoanele interesate de patrimoniu. Nu sunt într-un număr foarte mare, nu ne permitem să facem asta, dar ne bucurăm că aceste calendare, chiar dacă nu au ajuns fizic la foartă multă lume, a ajuns măcar virtual, prezentat de presă”, a adăugat Sorin Predescu.

În paralele cu calendarul a fost lansată și o broșură, care conține toate cercetările arheologice care au avut loc în județul Timiș în anul 2015. „Este o broșură foarte bine documentată tehnic, dar cu valență de popularizare în care cei interesați pot vedea ce s-a întâmplat în județul Timiș pe partea arheologică. Acesta este un alt material al campaniei, care însă, a trecut mai puțin observat.”, a concluzionat directorul DJC Timiș.

Ioana NICOLESCU