Mai mulți proprietari de clădiri istorice din Timișoara au primit, din partea primăriei, somații potrivit cărora ar urma să fie amendați dacă, în termen de două săptămâni, nu vor începe repararea fațadelor acestor imobile. Potrivit primarului Nicolae Robu, mulți dintre acești proprietari, de frica amenzii, au început lucrările, încălcând însă prevederile legale, care spun că astfel de intervenții nu se pot face fără obținerea unor avize prealabile. Edilul a sistat emiterea unor astfel de notificări, pentru a modifica textul acestora. „În noile notificări se va speficica faptul că proprietarii au la dispoziție trei luni pentru a-și întocmi documentațiile în vederea emiterii autorizației de intervenție și o lună de la primirea acestei autorizații pentru a începe lucrările de refacere a fațadelor. Până atunci, nimeni nu va fi amendat, inclusiv cei care au primit deja notificările. Primăria se angajează să elibereze cu celeritate aceste autorizații. Însă, dacă după parcurgerea etapelor pe care le-am prezentat anterior, proprietarii nu se vor conforma, vom trece la amenzi, cu toată părerea de rău”, a precizat Nicolae Robu. Primarul Timișoarei spune că viceprimarul Traian Stoia, cel care a avizat trimiterea acestor somații, și-a încălcat atribuțiile, din moment ce city-managerul Sorin Drăgoi este cel care se ocupă de clădirile de patrimoniu aflate în proprietatea privată. De acum înainte, a asigurat primarul, nimeni nu-și va mai depăși atribuțiile și a cerut aparatului său ca orice notificare să-i fie prezentată înainte de a fi transmisă mai departe.
Anton BORBELY