Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Proiectul prevede și reorganizarea circulației pentru mai multă siguranță, precum și amenajarea a 68 de locuri de parcare.

Începând cu 12 octombrie 2026, în prima etapă a lucrărilor, circulația va fi reorganizată până în mai 2027, fără a afecta transportul public. Pentru trafic auto, sensul de circulație pe Splaiul Nicolae Titulescu va fi inversat față de situația actuală, astfel încât strada va deveni sens unic către centru. Dinspre strada Nicolae Titulescu, șoferii vor putea merge înainte sau vira la stânga spre strada Jiul, iar dinspre strada Jiul va fi disponibilă 1 bandă de circulație, la stânga, către Splaiul Nicolae Titulescu.

Șoferii care vin dinspre strada Odobescu și se îndreaptă spre strada 16 Decembrie 1989 vor fi obligați să vireze la stânga, virajul urmând să fie semaforizat. Pe de altă parte, se menține sensul de mers pe strada Ghica până la intersecția cu Splaiul Tudor Vladimirescu, de unde șoferii vor putea merge doar spre stânga. Trecerea de pietoni din fața Colegiului Național Bănățean va fi desființată.

O altă modificare vizează intersecția dintre Bulevardul Dragalina, Splaiul Tudor Vladimirescu și Splaiul Nicolae Titulescu, unde nu va mai fi permis virajul la stânga.

Pentru cei care vin dinspre Bulevardul 16 Decembrie 1989, ocolirea zonei de lucrări se va face pe străzile Treboniu Laurian și Brașov.

Lucrările prevăzute în cadrul regenerării urbane Piața Mocioni vor avea loc în zona Bulevardul 16 Decembrie 1989 – tronsonul cuprins între Splaiul Tudor Vladimirescu (parțial) și Piața Mocioni, Piața Sfânta Maria, Piața Mocioni și intrările pe străzile adiacente – Gheorghe Doja (parțial), Miron Costin (parțial), Timotei Cipariu (parțial), Nedelcu Zugrav (parțial), Moților (parțial), Ady Endre (parțial), Emanoil Gojdu (parțial), Laurian August Treboniu (parțial), Ion Eliade Rădulescu (parțial).

Proiectul de regenerare urbană a Pieței Mocioni este finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, din fonduri europene nerambursabile și din fonduri de la bugetul local. Lucrările vor fi executate de PORR Construct SRL și vor dura 30 de luni, iar contractul pentru execuția lucrărilor are o valoare de 39.831.620 de lei, fără TVA.