
Timișoara va găzdui, joi, 3 septembrie 2026, începând cu ora 13:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara (Piața Victoriei nr. 2), lansarea oficială în România a volumului „The Risk Assessment in Chess – Analiza riscului în șah”, semnat de dr. ec. Ranko Szuhanek.
Publicată în luna iunie 2026 la editura Chess Informant, lucrarea s-a bucurat de un succes remarcabil încă de la apariție, fiind distribuită în peste 50 de țări. Volumul propune o perspectivă originală asupra procesului decizional în șah, valorificând experiența autorului în cercetarea managementului riscului și în șahul de performanță. Prin caracterul său interdisciplinar, cartea deschide noi direcții de reflecție și demonstrează că principiile utilizate în șah pot fi valorificate și în alte sfere de activitate.
De profesie economist și specialist în management sanitar, Ranko Szuhanek deține un doctorat în Inginerie Industrială, cu o teză dedicată ingineriei riscului în managementul sistemului sanitar din România. În paralel cu activitatea profesională și de cercetare, este Maestru Internațional de Șah (International Master – IM), titlu acordat de Federația Internațională de Șah (FIDE) în 1998. De-a lungul carierei, a obținut numeroase rezultate în competiții naționale și internaționale, atingând un rating maxim de 2519 puncte Elo, performanță care l-a consacrat în elita șahului internațional.
Organizatorii invită șahiști, antrenori, arbitri, cadre universitare, cercetători, studenți și toți pasionații de șah să participe la acest eveniment dedicat uneia dintre cele mai apreciate apariții editoriale recente din literatura internațională de specialitate.
Demn de menționat este și faptul că Ranko Szuhanek este un membru valoros al Clubului de Șah Medicina din cadrul UMFVBT, care contribuie la promovarea șahului de performanță și a valorilor academice.

