
Aflat într-o vizită pe șantierul Centurii de Vest a Timișoarei, Alfred Simonis, președintele CJT, ne prezintă situația la zi: „Ne aflăm pe șantierul Centurii de Vest, ultimul lot care întregește varianta de ocolire a Timișoarei. Odată cu finalizarea acestei lucrări, orașul nostru va avea, în sfârșit, o centură completă. Iar aceasta este o veste foarte bună pentru șoferi, dar și pentru locuitorii Timișoarei care nu vor mai pierde timp în traficul aglomerat. La cinci luni de la începerea efectivă a lucrărilor, avem un stadiu de progres de 15%, antreprenorul este mobilizat și lucrează acum la consolidarea terenului, la tersamente și fundațiile structurilor. Cum va arăta centura de vest la final? Vom avea două benzi de circulație pe sensul, patru noduri rutiere și două parcări de scurtă durată”.
De asemenea, Alfred Simonis menționează că promisiunile făcute în urmă cu doi ani sunt duse, rând pe rând, la îndeplinire: „Vă promiteam acum doi ani că toate investițiile majore din județul Timiș vor fi susținute, că vom obține finanțări pentru ele și le vom realiza. Vă spuneam atunci că Timișul nu va mai fi ocolit de marile investiții și ne-am ținut de cuvânt. După Spitalul de Oncologie și stadionul Dan Păltinișanu, acum lucrăm la acest important sector al variantei de ocolire a Timișoarei care are o lungime de aproape 14 kilometri și o valoare de 1,4 miliarde de lei”.

„Dacă tot vorbim despre infrastructura rutieră, o să vă spun câteva cuvinte și despre alte investiții. Secțiunea de autostradă Margina - Holdea a ajuns la un stadiu fizic de 72%, continuă lucrările la tuneluri și pe anumite porțiuni este deja turnat asfaltul. Pentru Autostrada Timișoara – Moravița, care leagă România de Serbia, un lot este atribuit, iar altul în procedură de atribuire, ceea ce înseamnă că și aici vom avea șantiere în viitor. Toate lucrările amintite reprezintă doar o parte din marile investiții pe care le gestionăm sau în care suntem parteneri. Despre celelalte vom vorbi cât de curând”, a mai declarat preșdintele Consiliului Județean Timiș.

