
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu două construcții tradiționale din județul Caraș-Severin, salvate de la degradare: un sălaș pastoral din zona comunei Eftimie Murgu (Rudăria) și o moară de apă din apropierea satului Prilipeț, comuna Bozovici.
În perioada 19-21 august, cele două obiective vor fi demontate și transferate la Muzeul Satului Bănățean, unde vor intra în patrimoniul instituției și vor fi supuse etapelor de documentare, conservare și restaurare, în vederea reconstrucției.
Primul obiectiv este un sălaș pastoral fortificat, realizat din bârne de lemn și donat muzeului de familia Dancea din Rudăria. Construcția este alcătuită din două corpuri rectangulare, paralele, așezate pe bolovani mari de piatră, configurație caracteristică sălașurilor din zona de munte a Banatului. Vor fi recuperate toate elementele constructive care pot fi salvate, de la structura din lemn și elementele de tâmplărie, până la fundația din piatră.

Cel de-al doilea obiectiv este o moară de apă din apropierea satului Prilipeț, comuna Bozovici. Moara este una de mici dimensiuni, cu roată orizontală și se remarcă prin acoperișul extins deasupra intrării, care oferea adăpost animalelor de povară.
„Este important să aducem aceste obiective la muzeu acum, când încă nu este prea târziu. Sunt construcții abandonate care vor dispărea în câțiva ani și faptul că le aducem la muzeu le dă o nouă viață. Sălașul reprezintă un tip de construcție care nu era reprezentat până acum în ansamblul nostru în aer liber și ne ajută să prezentăm mai bine arhitectura și modul de viață tradițional din zona montană a Banatului”, a declarat Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean Timișoara.
După finalizarea lucrărilor de conservare și restaurare, cele două construcții vor fi reconstruite în cadrul muzeului și integrate în circuitul de vizitare.

