
În ceea ce s-a dorit o reacție la oferta CJT de a da un teren pentru a scoate păcănelele din oraș, viceprimărița Paula Romocean confirmă, practic, că terenul de pe strada Sulina din Timișoara, unde primăria insistă să ducă sălile de jocuri de noroc, aparține unor privați, ale căror interese municipalitatea le servește.
Cităm: „Astăzi, președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Simonis, a propus să dea 5 hectare din terenul comunității industriei de păcănele, care face miliarde. Noi nu cedăm nici un metru pătrat din terenul timișorenilor. Suprafața industrială din zona Sulina, pe care vrem să o reglementăm pentru activități de jocuri de noroc, este privată. Decizia de a investi acolo aparține exclusiv operatorilor de jocuri și depinde de proprietarii de terenuri sau construcții. Celelalte afaceri din zonă își vor desfășura în continuare activitatea. (...) Ceea ce propune Alfred Simonis este ca o industrie extrem de profitabilă să primească pe tavă 5 hectare ale timișenilor. Cine merită cele 5 hectare? Privilegiații PSD? Sau merită comunitatea o bază sportivă, un parc sau o zonă industrială care să ofere locuri de muncă pentru mii de oameni?”.
Atâta doar că, de data aceasta, privilegiații nu par a fi „ai PSD”, ci ai USR, care vrea musai să afecteze o zonă locuită din Timișoara, în detrimentul unor timișoreni din Freidorf și în favoarea unor proprietari privați, care au terenuri acolo și vor să investească neapărat, vorba doamnei, în „industria de păcănele, care face miliarde”. Altfel, poate se găsea o altă soluție, favorabilă și zecilor de timișoreni din zona Freidorf.

