
Ecluze pe Bega continuă în această vară cu un nou program construit în jurul râului care traversează Timișoara legând orașul nostru de Banatul sârbesc și, mai departe, de Europa.
După primele întâlniri din luna iunie proiectul merge mai departe cu plimbări pe Mal, ateliere și multe alte evenimente pe apă și lângă ea. Toate pornesc de la aceeași preocupare care ne-a adus împreună în ultimii ani, aceea că Bega trebuie cunoscută mai bine și privită cu mai multă grijă.
În ultimele săptămâni, Bega a fost privită din mai multe unghiuri. Cele două ediții Paselier pe Bega ghidate de Alexandra Recășan au dus copiii și părinții lor la pas pe lângă râu, urmărind cum se dezvoltă viața în apa care trece printre urme industriale și fragmente de oraș pe care le observăm prea rar. Între Ancoră și Medalion, atelierul găzduit de Mimosa Coffee Artisans la parterul Palatului Ancora, a adus în discuție felul în care Timișoara s-a construit în jurul apei. Arhitectul Andrei Chindriș și sculptorul Attila Nagy au pornit de la povestea unui medalion dispărut de pe fațadă și regăsit după mai bine de 80 de ani în podul clădirii. Acest fir continuă cu Memoria apei, un atelier pornit de la o fototecă de 323 de imagini realizate în anii ’60 în Timișoara și județul Timiș, achiziționată de echipa Ecluze pe Bega în 2023 și digitalizată integral.
În această vară Vila MAL devine unul dintre reperele proiectului. Expoziția pregătită aici va urmări cursul râului, de la izvoarele din Munții Poiana Ruscă și până la vărsarea în Tisa, aducând această scară largă mai aproape de oraș și de publicul larg.

Între 24 și 26 iulie, Pelicanul va ajunge pentru prima dată la Zrenjanin, pe ruta de apă care leagă Timișoara de Banatul sârbesc. Deplasarea vaporului se face fără pasageri, iar pentru traseul Timișoara Zrenjanin și retur nu se fac înscrieri. Pe 25 iulie, Pelicanul va fi ancorat în Zrenjanin Marina și publicul local va putea participa la tururi ghidate pe Bega, iar ziua dedicată legăturii pe apă RO-SRB se va încheia cu un party Anonim TM.
Un moment important al programului rămâne Regata Bega, programată în luna septembrie. Evenimentul continuă povestea începută în 2023, atunci când frontiera pe apă dintre România și Serbia a fost redeschisă pentru ambarcațiuni de agrement după aproape șapte decenii. Sosirea ambarcațiunilor din Serbia la Timișoara este una dintre imaginile care spun cel mai simplu miza proiectului: Bega poate redeveni un drum care unește.
Tot în septembrie vor avea loc Conferințele pe Bega, două zile de discuții despre râu și despre viitorul lui. Invitați din România și Serbia vor aduce perspective diferite asupra navigației, patrimoniului hidrotehnic, biodiversității și modului în care orașele își pot folosi mai atent apa. Conferințele sunt gândite ca un loc de întâlnire între specialiști și publicul interesat de cum poate redeveni Bega o prezență mult mai importantă în viața Timișoarei.

