
După ce în prima zi de iulie, mai mulți angajați ai municipalității timișorene au încercat să se întoarcă la serviciu, în urma sentinței executorii prin care hotărârile Consiliului Local Timișoara de trimitere a lor acasă erau suspendate în totalitate, dar nu au fost lăsați, acum se ajunge la faza de plângeri penale.
În jur de 20 de salariați reclamă că li s-a interzis accesul în clădirea primăriei, prin diverse mijloace: „cartelă dezactivată”, „ușă închisă”, „broască schimbată” sau „cheie retrasă din panoul central”. Persoanele împotriva cărora sunt făcute plângerile sunt viceprimarul Ruben Lațcău, șefa Resurselor umane Simona Pop și alți executanți ai ordinelor venite „de sus”.
Angajații invocă în plângeri încadrări penale precum abuz în serviciu (prevăzut de art. 297 alin. 1 din Codul penal) și nerespectarea hotărârilor judecătorești (prevăzută de art. 287 alin. 1 lit. d și e din Codul penal).

