Zeci de timișoreni au protestat, în ploaie, față de decizia Comisiei de Monumente
Lăudate de BBC, Comisia de Monumente a decis să îngroape în nisip vestigiile băilor turcești din Piața Libertății. Pentru a-și exprima nemulțumirea, chiar indignarea, în ciuda ploii, aproximativ 40 de timișoreni au venit la protestul civic organizat de arheologul Alexandru Hegyi, doctorand al Universităţii de Vest. Printre cei prezenți au fost și Ioan Szekernyés – președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, Florin Drașovean – arheolog la Muzeul Banatului, managerul Claudiu Ilaș, arheologul Dorel Micle și Ilie Sîrbu, președintele Asociației „Salvați Patrimoniul Timișoarei”.

Deși a fost un protest pașnic, polițiștii locali nu au întârziat să-și facă, preventiv, simțită prezența.
„Această inițiativă este corespondentul unei decizii luate de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, care a hotărât ca vestigiile arheologice descoperite în Piața Libertății să fie îngropate și marcate doar în pavimentul locului. Din punctul meu de vedere, hotărârea este una mediocră, foarte proastă pentru imaginea Timișoarei, mai ales în contextul în care orașul își dorește să devină Capitală Culturală Europeană. Comisia a luat decizia fără ca nici un membru să fie prezent pe teren. Administrația locală a îmbrățișat foarte, foarte rapid această idee, pentru că, într-adevăr, este o idee foarte simplă. Dar nu întotdeauna lucrurile simple sunt cele mai benefice sau cele mai bune pentru o gândire în perspectivă”, a declarat arheologul Alexandru Hegyi, inițiatorul protestului civic.

Ce spune Nicolae Robu despre protestul civic?
Legat de protestul civic, edilul Robu a declarat: „Nu mă deranjează, suntem într-o ţară democratică unde orice cetăţean are dreptul să îşi exprime nemulţumirea. Soluţia de punere în valoare a vestigiilor nu este dată de beneficiar, nici privat, nici public, ci este dată de specialişti, de cei care sunt autorizaţi să facă proiectul. Specialiştii sunt cei din Comisia de Monumente”.
Alexandru Hegyi a inițiat și o petiţie online de poate fi accesată pe http://www.petitieonline.com/salvatipatrimoniularheologicalorasuluitimisoara.
Arheologul Dorel Micle le-a povestit timișorenilor prezenți despre o parte din istoria urbei de pe Bega. Florin Drașovean, arheolog la Muzeul Banatului, a atras și un semnal de alarmă cu privire la faptul că soluția de îngropare a băilor turcești nu permite conservarea lor. Astfel, conform spuselor sale, asigurările date de municipalitate, potrivit cărora, în viitor, va fi posibilă dezgroparea și punerea lor în valoare nu sunt susținute de argumente. Este posibilă chiar și dispariția lor atât timp cât nu se va prevede și o modalitate de a fi conservate.
Se mai poate face ceva pentru a împiedica îngroparea vestigiilor arheologice din Piața Libertății?
Nici măcar primarul Timișoarei nu este mulțumit de faptul că a fost luată decizia de a îngropa băile turcești – din partea specialiștilor ce alcătuiesc Comisia de Monumente, declarând că nu poate face nimic pentru a o schimba. Întrebat ce speranțe are în urma protestului civic, Alexandru Hegyi a spus că „administrația locală, ca beneficiar, să schimbe puțin perspectiva – chiar dacă decizia este luată și chiar dacă ei nu pot să facă nimic. Primarul a declarat că este legat la mâini, dar eu cred că administrația locală trebuie să încerce mai mult. Toți cei care au venit aici, oameni din diferite domenii, pot avea legături directe cu opinia specialiștilor care au descoperit aceste vestigii, care s-au implicat. În al doilea rând, putem spune că toți cei prezenți aici își vor exprima nemulțumirea și vor trage un semnal de alarmă. Noi sperăm ca administrația locală să-și schimbe părerea, la fel și cei din Comisia de Monumente. Cred că trebuie reinițiat un proiect la care să participe specialiștii timișoreni, care să aibă posibilitatea de a-și da cu părerea și să se schimbe absolul totul în privința acestei probleme”.
Firma Corint SRL – asociată cu General Game SRL – a câștigat licitația privind punerea în valoare a descoperirilor ce amintesc de o parte din istoria urbei de pe Bega. „Având în vedere importanţa vestigiilor arheologice descoperite şi necesitatea protejării integrale a acestora, precum şi constrângerile tehnologice şi financiare ale soluţiilor tehnice de execuţie, proiectantul a propus două variante de punere în valoare a vestigiilor: Varianta I – conservarea in situ, protejarea prin acoperire cu folie şi nisip şi punerea în valoare prin marcaj în pavaj, prin plăcuţe informative şi amplasarea unei machete din bronz cu reconstituirea istorică, volumetrică, a clădirii Băilor turceşti; Varianta II – conservarea in situ prin scufundarea nivelului de călcare al pavajului, conservarea şi prezentarea liberă a unei porţiuni din vestigiile Băile turceşti”, transmiteau reprezentanții Primăriei Timișoara. Specialiștii din Comisia Naţională a Monumentelor Istorice au aprobat prima variantă.
Alexandru Virgil STOICA


