„Noi nu am vrut şi nu vreau să ne implicăm în atribuirea pe biserici, este apanajul, dreptul cultului respectiv în condiţii normale, să-şi promoveze şi să pună acolo unde au condiţii deosebite. De această dată, am alocat 600.000, spre cultul creştin-ortodox e alocată o valoare de 60 la sută. E făcută împărţirea în urma solicitărilor pe care le-au avut”, a declarat Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.

Consilierii județeni au decis: sprijin financiar pentru bisericile timișene. Astfel, nu mai puțin de 600.000 de lei vor merge din bugetul CJT pentru completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult, destinate construirii, întreţinerii şi conservării lor. Cei mai mulți bani îi va primi cultul ortodox român, iar sumele au fost împărțite în funcție de numărul enoriașilor de la fiecare cult. A fost acordat sprijin financiar și pentru completarea drepturilor salariale a opt posturi din personalul neclerical.

Consilierul județean Petru Juravle a venit cu un amendament legat de acest proiect, ce a picat. Acesta dorește alocarea banilor necesari pentru finalizarea lucrărilor la Biserica Martirilor din Girocului. 

După cultul ortodox român, cu 360.000 de lei, urmează cel ortodox sârb – cu 15.000 de lei. În timp ce cultul baptist și adventist au primit 45.000 de lei, respectiv 15.000 de lei, cultul romano-catolic beneficiază de 60.000 de lei, iar cel ortodox ucrainean de 25.000 de lei. De asemenea, cultul greco-catolic a primit 15.000 lei, cel reformat – 10.000 lei, cultul evanghelic – 10.000 lei și cel penticostal – 45.000 lei. 

Alexandru Virgil STOICA

Sursa foto: crestinortodox.ro