
În medicină, fiecare zi aduce noutăți și, odată cu ele, necesitatea de a fi pregătit pentru pacienți. Centrul Ophtacore ESASO Timișoara găzduiește, în perioada 14-16 mai 2026, cursul internațional cu tema Bazele cataractei, un eveniment care beneficiază de prezența unor profesori și invitați de renume în acest domeniu și de participarea unui număr de 26 de cursanți din țară și străinătate.
„Derulăm acest curs de chirurgie a cataractei pe un nivel de începător și intermediar, formulă în care se începe cu partea teoretică a acestei chirurgii, care este, în oftalmologie, cea mai frecventă procedură chirurgicală, urmând ca fiecare zi de curs să fie finalizată cu patru ore de ceea ce numim wetlab, adică proceduri chirurgicale pe ochi de porc. Practic, încurajăm participanții care sunt fie medici rezidenți de an terminal, fie tineri specialiști, pe de o parte să aibă curaj să înceapă aceste proceduri, dar pe de altă parte să fie prudenți și să stăpânească toate noțiunile teoretice și practice pentru această chirurgie”, a spus, în deschidere, prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, coordonator științific al evenimentului de la Timișoara.
Evenimentul cuprinde o structură ce permite trecerea participanților prin mai multe puncte de interes. „Cursanții vor trece prin toate etapele chirurgiei cataractei, cu bune și cu rele, cu modalități de rezolvare a complicațiilor, cu elemente de rafinament în ceea ce privește abilitatea realizării manevrelor chirurgicale și calculul cristalinului, care este indispensabil unui rezultat vizual optim. Pentru tinerii medici este esențial ca, înainte de a realiza acte chirurgicale de mare abilitate pe ființe reale, pe oameni, să exerseze aceste manevre care nu sunt facile, să le facă de multe ori, astfel încât să dobândească siguranța gesturilor și să înțeleagă fiecare element particular al tehnicii. De aceea wetlab-urile sunt esențiale în desăvârșirea unei tehnici chirurgicale optime”, a precizat, joi, prof. univ. dr. Horia Stanca, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, reputat specialist și partener în organizarea evenimentului de la Timișoara.
Incidența cataractei este doar unul dintre motivele pentru care această afecțiune necesită pregătire permanentă. „Cataracta ne afectează pe toți, este unul din modurile de îmbătrânire a ochilor noștri. Toți vom face cataractă, singura soluție în momentul de față este doar ceea chirurgicală și de aceea este necesar un curs bine structurat, care să atingă toate aspectele de la planificare, până la operația în sine, până la managementul pacientului post-operator. Un curs bine structurat, încă o dată, este un mare avantaj pentru tinerii doctori”, a spus și dr. Bogdan Galan, medic primar oftalmolog, Sanoptic Iași, speaker invitat la Timișoara.
Alături de acesta, prof. dr. Natalia Malachkova din Ucraina, a subliniat faptul că formula de interacțiune dintre profesori și cursanți la acest evenimente este una complexă: „este o posibilitate foarte frumoasă de a compara experiența noastră, de a ne întâlni cu ceilalți și de a discuta într-o atmosferă liberă, despre câteva teme foarte dificile, iar acest lucru este important. Eu voi face prezentările bazate pe experiența mea și vom vorbi și despre greșeli, despre ce trebuie să facem și ceea ce nu ar trebui niciodată să facem. E important să transmitem aceste informații între generații, nu să îi înveți, ci să discuți cu tinerii medici despre aceste teme importante. Și aș vrea să mulțumesc pentru oportunitatea de a mă afla aici, la Timișoara”, a spus acesta.
Prezentă la deschiderea cursului, Simona Corsi, director general al ESASO (European School for Advanced Studies in Ophthalmology) a subliniat că: „misiunea noastră este să livrăm educație de înaltă calitate oftalmologilor în beneficiul tuturor paciențior din lume, să avem doctori mai buni care să ofere un tratament fantastic pacienților. Datorită acestor cursuri aveți posibilitatea de a avea cel mai bun doctor în fiecare parte din lume”.
ESASO (European School for Advanced Studies in Ophthalmology) este o fundație internațională de prestigiu dedicată perfecționării medicilor oftalmologi din întreaga lume.

