În timpul ultimei ședințe de plen din cadrul Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin – președintele instituției – a anunțat că, pe terenul de la Covaci, se dorește amenajarea unuia dintre cele mai importante poligoane agroalimentare din țară – pe o suprafață de 63 de hectare și asemenea celui din Spania. Deocamdată, proiectul se află la etapa de concept și, după întocmirea documentației necesare, se va stabili suma necesară pentru realizarea sa. Astfel, conducerea CJT va decide dacă ideea poate fi dusă la bun sfârșit, instituția având rolul de a pune la dispoziţie terenul de la Covaci şi de a realiza infrastructura.

Dacă poligonul agroalimentar va fi amenajat, timișenii vor beneficia de aproximativ 15.000 de locuri de muncă, în cele circa 400 de companii. Nu vor lipsi nici restaurantele şi sistemul de catering. Deși ADR VEST susţine planul CJT, consilierul local PNL Liviu Cocean a spus că „nu puteţi să faceţi o previziune legată de investiţie. Pentru 63 de hectare vă spun din start că vă vor trebui aproximativ 63 de milioane de euro, mă bazez pe studiul Pieţei de Gros”.
„Este o prezentare a începutului pentru acest poligon. Eu sunt convins că este un proiect foarte îndrăzneţ, o pornire pe care noi, Consiliul Judeţean, am dat-o. Am discutat cu cei de la ADETIM, va trebui să ne gândim foarte rapid, să dăm girul Comisiei pentru Agricultură pentru acest proiect. Este vorba despre unul dintre poligoanele care sunt la nivelul Spaniei, la Barcelona. Vă propun să facem o echipă, cu o parte dintre colegi, care vor să meargă până acolo, să se edifice, o vizită de lucru”, a declarat Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş.
Poligonul agroalimentar va fi orientat către produsele bănăţene, dar şi cele din Euroregiune, precum şi legume, fructe, carne şi peşte. Durata de finanțare europeană este unul dintre aspectele de care Consiliul Județean Timiș va trebui să țină cont, astfel că durata de finalizare a proiectului este de trei – patru ani.
Alexandru Virgil STOICA
Sursa foto: www.bucataras.ro

