„Sunt mai multe clădiri în Traian, în Fabric, care sunt practic abandonate de decenii, unde avem probleme (...) Interesul primăriei prin acest PUZ va fi să poată să stabilească inclusiv câteva culoare de expropriere. Sunt câteva ruine, de exemplu, în spatele Bisericii Sârbești, din cartierul Fabric, care sunt ruine de 20 de ani, trebuie demolate, nu văd altă variantă”, declara viceprimarul Ruben Lațcău în 2 aprilie 2026 la Radio Timișoara.
Vremelnica administrație a orașului de pe Bega are o feblețe pentru cartierul Fabric, ceea ce nu este un secret și nici măcar nu e ceva rău. Se gândesc inclusiv să facă exproprieri, să scape zona de ruine. Minunat! Ceea ce le lipsește, totuși, este o vizită prin centrul istoric, o zonă care arată din ce în ce mai bine, pentru că proprietarii de clădiri istorice au pus bani deoparte și le renovează.
Totuși, o pată pe obrazul Timișoarei pare să nu mai deranjeze pe nimeni. Este vorba despre clădirea aflată la intersecția străzilor Emanoil Ungureanu și Eugeniu de Savoya. Practic, avem de-a face cu o ruină printre rămășițele căreia cresc în voie arbori tot mai voinici de la un an la altul. Sperăm că nu e vreo nouă strategie pentru „orașul verde”, înrudită cu Bolovanișoara și cu potențial să fie generată de aceleași capete luminate.
În ceea ce privește clădirea cu pricina, după ce s-a dărăpănat în anii 2000 și a trecut pe la mai mulți proprietari, în anul 2020 consilierii locali timișoreni au aprobat pentru ea un PUZ, care implica ridicarea unei noi clădiri, cu subsol, parter, două etaje și mansardă. PUZ-ul avea valabilitate de trei ani.
Studiul istoric atașat la hotărârea din 2020 ne povestește despre bătrânele ruine: „Casa este reprezentata pe planurile de dupa anul 1750. In registrul de carte funciara este consemnat faptul ca in ultima treime a secolului al XVIII-lea aici era hanul „La para de aur”, iar la 1790 casa apartinea lui Pavel Ioanovici. In anul 1843 proprietatea apartinea lui George Ioanovici de Duleu si Valea Mare, descendent al familiei innobilate de curtea imperiala de la Viena la sfarsitul secolului al XVIII-lea. La 1853 apare ca proprietar un anume Reidrondt”.
Din 2020 și până în prezent nu s-a mai auzit nimic despre aceste rămășițe de clădire. Anul 2023 a trecut demult, panoul cu autorizația de construire s-a degradat și aproape a dispărut. Între timp, nimeni din Primăria Timișoara nu pare să fie deranjat de situație sau să propună - de ce nu? - vreo expropriere, ceea ce e de mare mirare, cu atâția arhitecți de top și prin alianță pe acolo.
