Pe plan internațional, luna aprilie este luna de conștientizare dedicată operației de cezariană. Câteva panouri publicitare apărute la București au reaprins discuția despre cât de recomandată este o astfel de intervenție și ce consecințe poate avea.

În acest context, iată ce a scris pe pagina sa de socializare profesorul universitar doctor Dorin Grigoraș, medic primar de obstetrică-ginecologie din Timișoara: „Luna Internațională de Conștientizare a Nașterii prin Cezariană, ce datează ca și dezbatere de foarte multi ani, își propune: să educe femeile cu privire la opțiunile de naștere; să promoveze practici de naștere bazate pe dovezi; să reducă procedurile cezariene inutile; să susțină îngrijirea maternității sigură și respectuoasă. Campania oferă viitoarelor mame puterea de a lua decizii informate cu privire la parcursul lor la naștere. (text preluat) În continuare, prezint un punct de vedere propriu, rezultat din experiență personală pe acest subiect, care cred eu ca este semnificativă. Tendința generală este evidenta, de creștere a procentului nașterii prin cezariana, cifra care cred ca a atins în acest moment un apogeu. Cum se justifica acest lucru? Prin renunțarea la ghiduri care stipulează clar indicațiile operației cezariene și acceptarea tacita a cezarienei la cerere. De ce din ce în ce mai multe gravide solicita acest lucru are evident o conotatie subiectiva. Mentalul colectiv, anturajul, complicitatea obstetricianului arata ca se poate naște mai repede, cu un efort fizic minim și cu un rezultat final identic prin operație cezariana (sentimentul de mama nu este alterat de lipsa durerilor nașterii). Creșterea siguranței actului chirurgical, medicația contra durerii care pe langa controlul acesteia permite și o mobilizare precoce și posiblitatea de a avea grija imediata fata de nou-născut au devenit și ele argumente care fac operația cezariana sa fie ceruta și percepută ca ceva de preferat. Acum cu certitudine si nașterea naturala rămâne o opțiune, care implica dorința gravidei, de care orice obstetrician trebuie sa tina cont. Care este obligația sistemului, așa zisa politica a maternităților fata de actul nașterii, pe langa competentele spitalului și consimțământul informat al pacientelor despre modalitatea de naștere, riscuri, complicații - trebuie sa tina cont și de dorința pacientei, sa ofere condiții de dotare cu infrastructura și personal capabil sa răspundă la toate provocările unei nașteri indiferent de cum se produce ea. Sa nu uitam ca devotamentul mamei fata de copilul ei rămâne o constanta care începe înainte de nașterea propriu -zisa. Dacă s-ar fi dovedit ca implicațiile modului de naștere afectează evident sănătatea acestuia de-a lungul vieții lui, orice mama ar alege fără ezitare nașterea naturala în detrimentul cezarienei, care sa fim sinceri este o alegere comoda pentru gravida în prima instanță. Posibilele complicații materne pe termen mediu și lung ce pot rezulta din nașterea prin operația cezariana la o mentalitate în care la noi o familie face în general unul sau doi copii sunt de asemenea excepții sau controlabile. Despre un asemenea subiect se pot scrie multe, tema are derivate, este complexa și complicata cu argumente diferite, dar cu o concluzie unica. Ceea ce contează este rezultatul final atât de justificat, nașterea trebuie să se termine cu toată lumea fericită. Restul rămâne în teorie, în statistici”.