Investițiile în infrastructură ajung în fiecare colț al județului Timiș, ne spune vicepreședintele CJT Alexandru Iovescu, după ce a recepționat lucrarea de reabilitare a drumului dintre Visag și limita cu județul Caraș-Severin. Cu o investiție de 4,3 milioane lei, acest tronson de drum a fost transformat într-o rută modernă și sigură pentru toți cei care tranzitează zona dinspre Lugoj spre județul vecin și invers.

„Acesta este doar un pas în planul nostru pentru zona Lugojului și zona de est a județului. Ne concentrăm atenția și resursele pe proiecte care au potențialul să schimbe calitatea vieții: modernizarea drumului Lugoj - Herendești care nu a mai beneficiat de fonduri pentru modernizare de ani, dar și investițiile masive de pe DJ 684, care este considerat un drum strategic pentru dezvoltarea zonei montane a județului nostru, economic și turistic. Indiferent că vorbim de centura Timișoarei sau de drumurile de legătură din est, obiectivul este același: condiții mai bune pentru timișeni”, a spus Alexandru Iovescu.