
Primăria Timișoara va asigura o cofinanțare de aproape 5 milioane de lei de la bugetul local pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Fondurile sunt necesare pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest).
Investiția este absolut necesară pentru infrastructura de sănătate a Timișoarei. Corpul C1 este clădirea veche a Spitalului de Copii, care a fost construită la începutul anilor 1900. Cu această investiție clădirea va fi adusă la standarde actuale, oferind condiții mai bune atât pentru copii, cât și pentru personalul medical.
Investiția de la Spitalul de Copii vizează reducerea consumului de energie cu peste 60%, prin lucrări de izolare termică și modernizarea instalațiilor, dar și prin instalarea unor echipamente performante. Astfel, clădirea principală a spitalului va fi dotată cu sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, corpuri de iluminat eficiente energetic și panouri fotovoltaice care vor produce o parte din energia necesară funcționării clădirii.
Totodată, în proiect sunt incluse intervenții esențiale pentru creșterea siguranței și a accesibilității: instalarea unui lift adaptat transportului pacienților pe targă și construirea unei scări pentru evacuarea rapidă în situații de urgență. În plus, o rampă de acces va face clădirea ușor accesibilă pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 15 milioane de lei (inclusiv TVA), iar lucrările sunt estimate la 30 luni.
Proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind alocarea fondurilor de la bugetul local va fi supus aprobării în perioada următoare.

