
Sculptorul Virgil Scripcariu, autor al sculpturii SuperMam, amplasată la capătul dinspre Piața Unirii al străzii Mercy în anul 2015,a transmis o notificare oficială către Primăria Timișoara și Direcția Județeană de Cultură Timiș, prin intermediul avocaților săi. El solicită îndepărtarea instalației formate din ouă cu picioare și pene, amplasate chiar în jurul statuii.

Prin document se cere „Îndepărtarea instalației decorative (instalația cu ouă), amplasate în proximitatea lucrării «SuperMam», întrucât această intervenție deturnează sensul conceptual al operei și afectează percepția publică asupra acesteia. Considerăm că operele de artă și instalațiile decorative tematice trebuie să se manifeste în spații distincte, astfel încât fiecare manifestare să își păstreze individualitatea, coerența și mesajul artistic sau decorativ propriu. De la momentul instalării acestei intervenții, clientul nostru a primit în mod constant reacții publice și mesaje de natură a ridiculiza demersul artistic, situație ce aduce atingere reputației sale profesionale. Vă solicităm respectuos să dispuneți, de urgență, îndepărtarea instalației decorative menționate, în vederea restabilirii integrității și sensului artistic al lucrării «SuperMam». În lipsa unei reacții, artistul își rezervă dreptul de a recurge la toate demersurile legale necesare pentru protejarea operei și a reputației sale”, spun avocații artistului.

