Acum cinci ani, în 2021, mai exact, colegul și prietenul nostru, profesorul Ionel Funeriu (semnătura de autor, I. Funeriu), tocmai prindea un animal marin supraponderal, pe care el îl numea somn, iar noi, pește, și, într-o deplină sincronie a destinului, tocmai împlinea 75 de ani, exact în ziua de 4 aprilie, dată la care îl sărbătorim și noi, azi, după cei cinci ani calendaristici obligatorii, în calitate de octogenar și de generosamfitrion.
Înainte ca viitoarele delicii ale întâlnirii conviviale să ne acapareze gândirea, vom consemna frumoasa recoltă științifică a sărbătoritului. Cea mai importantă, în opinia noastră și a unor specialiști notorii, e chiar teza de doctorat, Versificația românească. Perspectivă lingvistică, realizată sub coordonarea afectuoasă a prof. univ. dr. G.I. Tohăneanu și finalizată în susținere publică în 1980. Ea va deveni curând carte, în 1981, care, spun cei de la Wikipedia, reprezintă „o revizuire din temelii a teoriei versificației românești” și care a fost gratificată cu Premiul Academiei Române, premiu pe care numai cei de la Wikipedia l-au văzut în reveria lor redacțională. I. Funeriu a primit, într-adevăr, un „Premiu național pentru critică literară”, în 1981, însă din partea altei instituții, rămasă neprecizată în CV-ul oficial.
Domeniul în care s-a afirmat cu lucrări remarcabile, deschizătoare de noi ipoteze teoretice și practice, cum e și cazul operei amintite mai sus, a fost și este cel filologic, în înțelesul larg al termenului. Ne referim la textologie, cu lucrările Al. Macedonski. Hermeneutica editării (1995), și Editorialiști români (1996), și la ortografie, cu lucrarea teoretico-aplicativă, Principii și norme de redactare computerizată (1998), încheind cu Reflecții filologice (2008) și cu Biografii lexicale (ediția I, 2016, ediția a II-a, 2019). Să nu uităm implicarea în noua viață democratică de după Revoluția de la Timișoara, cu volumul Eseuri lingvistice antitotalitare (1998).
Cu o asemenea zestre în portofel, nu e de mirare că eminentul lingvist și om de cultură a parcurs în pas alert toate nivelurile profesionale, de la pionier la profesor universitar (la Universitatea „Tibiscus”, cu etapele premergătoare de cercetător științific la Academia Română, filiala Timișoara și de conferențiar la Universitatea de Vest) doctor, un titlu la care mulți aspiră și prea mulți îl obțin. La Universitatea „Tibiscus” a deținut și importanta funcție de cancelar, intrând astfel în selecta galerie de cancelari, începând cu durul Bismarck. Și-a încheiat activitatea didactică la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, perioadă plină de satisfacții științifice (a predat Istoria limbii române și a fost conducător de doctorate) și materiale ca posesor al unui Mercedes, în port-bagajul căruia transporta „un salariu de invidiat”, cum spunea presa defăimătoare, căci, nu-i așa, profesorul îndeplinea (din umbră, conform conspiraționiștilor la modă) funcția de pater al ministrului Educației, Cercetării și Sportului.
În cele din urmă s-a pensionat, ceea ce i-a facilitat finalizarea unei opere-reper în domeniul lingvisticii, anume Introducere în ortotipografie (2021), pe de o parte, și, pe de altă parte, inaugurarea unei serii de prelegeri de istorie a limbii române în cadrul Grupului de Dialog Convivial. Am aflat astfel, cu aceste prilejuri savante, cum cuvintele latinești amo, are „a iubi” și habeo, ere „a poseda” au intrat într-un fel de coliziune fratricidă, ajungând la un moment dat identice ca formă, în româna (bănuim, primitivă): am. Din această luptă n-a câștigat „trăirea sufletească”, ci „utilul” eu am (evident, avere). A profitat de îndată slavul a iubi (ljubiti) spre a se infiltra în locul părăsit de nefericitul amare. La fel s-au petrecut lucrurile cu carrus „car” și carus „iubit, scump”, ajunse la aceeași formă, car. Și aici a învins utilul prin slavul drag (dragŭ). După cum se poate observa, nu a fost ușor, așa că exigentul nostru profesor a revenit mereu și mereu asupra acestor triste istorii, până a făcut din noi un fel de experți, pe baza principiului repetitio est materstudiorum. Pentru sezonul de toamnă din acest an suntem pregătiți să trecem la un alt nivel, la studiul verbelor deponente, mândria conjugărilor latinești. Lecția de deschidere este programată a se desfășura la Hălăliș, reședința de vară a familiei, unde ni se va servi o ciorbă de pește ca dovadă materială că evenimentul din 2021 chiar a avut loc.
Cum savoarea mâncărurilor pregătite cu atâta har și competență de Doamna Rodica începe să pună stăpânire pe acuitatea noastră intelectuală, la care se adaugă emanațiile dinspre acțiunea preabunului gospodar sărbătorit de a manevra, cu noile sale scule și echipat cu un șorț de autentic chef, fleicile și micii bondoci pe care-i îmbălsămează din când în când cu versuri pline de candoare, aproape asexuate, din poezia sensibilului Emil Brumaru, deci, repetăm, cum toate acestea ne copleșesc simțurile intelectuale, ne permitem să-i adresăm iubitului nostru cetățean și prietin, urarea plină de actualitate și de viitor: Să trăiești, să-mbătrânești, pensia să li-o halești!!!
La anul și la mulți ani!
Notă: Doamna Rodica este soția Domnului Funeriu.
Timișoara, 04.04. 2026.
Grupul de Dialog Convivial, anticipând Ședința Plenară de la Masa Convivială
