Conform celui mai recent comunicat al Agenției Naționale de Integritate, inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese în materie administrativă și au sesizat organele de urmărire penală în cazul a 10 persoane, printre care și Florentina Georgeta Radu, director executiv al Direcției pentru Sănătate din cadrul Administraţiei pentru Sănătate şi Educație a Municipiului Timişoara.

Astfel, directoarea din Primăria Timișoara a fost găsită în conflict de interese adminstrativ întrucât „În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat la data de 28.12.2023, în calitate de funcționar public – director executiv al Direcției de Sănătate Publică Timiș, Dispoziția prin care și-a aprobat propriul transfer de la DSP Timiș la Administraţia pentru Sănătate şi Educație a Municipiului Timişoara”.

Prevederile legale încălcate sunt: art. 79 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu prevederile art. 445 și art. 463 din O.U.G. 57/2019.