La poalele munţilor Aninei se înalţă Biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar Marian vizitat mai ales de comunităţile croate, germane şi cehe din zona Banatului Montan a Diecezei de Timişoara. Cu ocazia Sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, va avea loc pelerinajul comunităţilor catolice cehe din Dieceza de Timişoara. Programul liturgic este următorul:  vineri, 14 august, ora 18 – Sfântă Liturghie în limba cehă; sâmbătă, 15 august, ora 6 – Sfântă Liturghie în limba cehă; ora 8 – Sfântă Liturghie în limba română şi germană oficiată de către Pr. Daniel Dumitru, paroh de Oraviţa.

De asemenea, cu ocazia Solemnităţii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, Bazilica din Maria-Radna va fi locul unde în zilele de 14, 15 şi 16 august vor sosi în pelerinaj – după vechea tradiţie – mai multe mii de credincioşi pelerini. 

Programul liturgic al acestor zile, aşa cum a fost comunicat de Parohia din Maria-Radna este următorul: vineri, 14 august – ora 18, Sfântă Liturghie în limba croată; ora 19, Sfântă Liturghie în limbile română şi maghiară; ora 20, Sfântul Rozariu şi devoţiune în cinstea Maicii Domnului; ora 21, Concert de trompetă; sâmbătă, 15 august – ora 7:30, Sfântă Liturghie în limba croată; ora  9:30, Sfântă Liturghie în limba maghiară; ora 11, Sfântă Liturghie Solemnă în limbile: română - maghiară - germană, oficiată de către E.S. Msgr. Martin Roos, episcop diecezan de Timişoara; ora 13, Sfântă Liturghie în limba română; ora 14, Sfântă Liturghie greco-catolică; ora 19, Sfântă Liturghie în limba română; duminică, 16 august – ora 8, Sfântă Liturghie în limba maghiară; ora 10:30, Sfântă Liturghie în limbile: română - maghiară – germană.

Francisc MARTON