
Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de Management al Destinației (Visit Timișoara), organizează, în perioada 27 martie – 14 aprilie 2026, cea de-a XVII-a ediție a Târgului de Paști.
Activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Libertății, unde vor fi amplasate 30 de căsuțe destinate meșteșugarilor și comercianților de produse diverse și 7 food-truck-uri. În vederea selecției, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara îi îndeamnă pe cei interesați să depună dosarele de înscriere până în 2 martie 2026.
Sunt căutați producători sau comercianți de produse nealimentare, cu specific pascal și de primăvară (produse handmade și de artă meșteșugărească, ouă încondeiate, icoane pe sticlă și lemn, sculpturi în lemn și piatră, flori și aranjamente florale, obiecte decorative, obiecte de ceramică, produse artizanale, obiecte din sticlă etc.), precum și de produse alimentare (pască, cozonac, kurtos, plăcinte, langoși, clătite, gogoși, prăjituri, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri, preparate fast-food, brânzeturi și produse tradiționale din carne, ciocolată, bomboane, zacuscă, conserve de casă etc.). Timișorenii vor avea parte și de activități recreative (photobooth și carusel).

