Unul dintre consilierii județeni PNL s-a pronunțat cu privire la decizia de ieri a instanței, care l-a declarat pe Dominic Fritz în conflict de interese, ca urmare a procesului cu Agenția Națională de Integritate.

Nicolae Bitea a avut o luare de poziție pe pagina sa de socializare. Iată mesajul: „În urma pronunțării instanței, care confirmă conflictul de interese, demisia primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, devine un gest necesar și obligatoriu, nu opțional.

Primăria Timișoara este o instituție fundamentală pentru acest oraș și nu trebuie târâtă într-o zonă de suspiciune, controverse și imagine pătată, generate de situația juridică a unui om. Funcția publică presupune responsabilitate, iar respectarea deciziilor instanței este o componentă esențială a statului de drept.

Reamintesc faptul că, în anul 2021, același primar mi-a cerut public demisia, deși nu era nici măcar începută urmărirea penală în cazul meu. Cu toate acestea, am ales să fac un pas în spate și să demisionez, pentru a nu aduce prejudicii de imagine STPT. A fost o decizie de responsabilitate față de instituție, nu un răspuns la presiunea politică.

Astăzi, situația este diferită: există o decizie a instanței. Tocmai de aceea, pentru binele orașului, din respect față de timișoreni și ca ultim gest de moralitate publică, demisia este singura soluție corectă.

Legea trebuie respectată, iar instituțiile trebuie protejate, indiferent de nume sau funcție.

P.S. Nicolae Bitea achitat de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în anul 2024!”.