În data de 4 februarie, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a avut loc reluarea intervențiilor chirurgicale din cadrul Programului Național de Transplant de Țesut Osos, sub coordonarea prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu.

Intervenția chirurgicală a constat în cura chirurgicală a unei fracturi iterative de humerus proximal, asociată cu defect osos semnificativ și degradarea materialului de fixare utilizat la intervenția chirurgicală inițială. Complexitatea cazului a impus adoptarea unei soluții terapeutice avansate, menită să ofere pacientei cele mai bune șanse de recuperare.

Astfel, s-a realizat augmentare biologică cu alogrefă structurală de peroneu, urmată de fixare internă prin tehnica „double plating”.

Grefa osoasă a fost furnizată de Banca de Os a Spitalul Colentina, în cadrul unei colaborări exemplare. Mulțumiri speciale sunt adresate dr. Andrei Nica, director al Agenția Națională de Transplant, pentru sprijinul constant și profesionalismul demonstrat.

Intervenția chirurgicală a fost realizată de o echipă multidisciplinară, coordonată de conf. dr. Faur Cosmin, alături de dr. Troțea Dragoș, medic primar ortopedie-traumatologie, și dr. Săndici Zoran, medic primar ATI.
Echipa medicală implicată: conf. dr. Faur Cosmin – medic curant, dr. Troțea Dragoș – medic primar ortopedie-traumatologie, dr. Dimitrovici Boban – medic rezident ortopedie-traumatologie, dr. Săndici Zoran – medic primar ATI, Kalapis Raluca – responsabil Program Național Transplant Os–Tendon, asistentă șefă BO III, dr. Vlad Marian Dolana – medic rezident ATI, Hriș Gabriela – asistentă instrumentară,Jianu Daniela – asistentă instrumentară, Stănescu Iolanda – asistentă ATI, infirmiera Corina Barbulescu, brancardier Galea Alexandru.