
Ionuț Stănușoiu, primarul comunei Ghiroda, a participat la o întâlnire de lucru importantă, organizată de Ministerul Mediului și condusă de ministrul Diana Buzoianu, alături de reprezentanții asociațiilor autorităților publice locale (municipii, orașe, comune și consilii județene), precum și de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică.
Discuțiile au avut ca temă principală configurarea bugetului AFM pentru anul 2026, dar a fost abordat și subiectul preluării unor investiții din PNRR, pentru a nu pierde proiecte esențiale.
„Am apreciat deschiderea ministerului de a consulta autoritățile locale înainte de elaborarea proiectului de buget.
În esență aici, la nivel local, cunoaștem cel mai bine realitățile din comunități, iar deciziile luate la nivel central trebuie să reflecte nevoile acestora. Întreaga țară trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, bugetul local trebuie folosit responsabil și doar cu genul acesta de susținere putem duce mai departe proiecte care produc schimbare acolo unde nevoia este reală.
Din perspectiva administrațiilor locale, mesajul a fost că avem nevoie de mai puține programe fragmentate și de mai multe investiții strategice, cu impact pe termen lung. Cel mai des au fost semnalate nevoile legate de infrastructura de apă, canalizare și iluminatul public.
Doar prin AFM, Ghiroda a atras până în prezent 5,5 milioane de lei, prin 4 proiecte finanțate: două proiecte de iluminat public, un proiect pentru stații de reîncărcare a vehiculelor electrice și un proiect pentru achiziționarea de vehicule electrice. Știm din experiența proiectelor deja implementate cât de important este să rămânem implicați în acest dialog”, a transmis, după ședință, primarul comunei Ghiroda.

