Pornind de la cele mai recente demolări anunțate de administrația Fritz, precum și de la realitatea tristă a Ștrandului Termal, ajuns în paragină după preluarea de Primăria Timișoara în urmă cu doi ani, consilierul local liberal Ștefan Sandu trage câteva concluzii cu privire la ceea încă se numea, nu cu atât de mult timp în urmă, „spiritul Timișoarei” și curajul de a pune întrebări.
„Spiritul orasului ce ne facea atat de mandri ca suntem timisoreni a disparut incetul cu incetul. Cei veniti din toate directiile, cei plecati in toate directiile l-au diluat pana nu a mai ramas nimic. Timisoara a ajuns odata cu aceasta într-un punct straniu: orasul se entuziasmează pentru nimicuri și tace pentru pierderi imense. Inainte era diferit. Mai ales in anii comunismului. Asa a iesit orasul in strada in decembrie '89. Astazi, se aplaudă frenetic un gard dărâmat, o terasă desființată, un petic de pământ rămas gol. Se spune că <<a fost redat orasului>>. Nu se întreabă nimeni ce se întâmplă mai departe. Golul ajunge să fie suficient. Bine ca <<i l-a luat>>. În același timp, zeci de milioane de euro castigati initial, dispar in liniste. Fonduri nerambursabile pierdute. Proiecte ratate. Bani care ar fi putut însemna școli, baze sportive moderne, spitale, infrastructură, spații publice reale. Aici nu mai aplauda nimeni. Dar nici nu se ridica nimeni sa puna măcar o întrebare. Nu există protest. Nu există indignare. Nu există măcar curiozitate. Ca și cum sumele mari nu ar avea legătură cu viața reală. Ca și cum milioanele de euro nu ar fi o pierdere a tuturor locuitorilor orasului. Și atunci apare întrebarea: eu ce sa mai înțeleg la acest comportament? Că orașul nu mai știe să facă legătura între minor si esential. Că oamenii nu mai sunt capabili sa distingă între un gest teatral și un eșec major. Sau, nu mai au energie să se revolte decât pentru lucruri mici, simple, banale, ușor de arătat cu degetul. TikTok-ul i-a obisnuit sa puna creierul pe pauza. Un gard dărâmat e concret. Se vede. Se filmează. Are un <<pierzator - mama lui de mafiot>>. Zeci de milioane pierdute sunt difuze. Au proceduri, termene. Nu se pot explica într-un reel de 20 de secunde. Nu pot fi strigate într-un slogan si nici expuse intr-o imagine. Și atunci calea cea mai simpla este sa se bucure de pierderile mici și sa ignore catastrofele mari. (...) În acest peisaj, pierderea a zeci de milioane de euro nu mai provoacă nimic. Nici revoltă, nici dispret, nici repulsie. Asta spune că orașul nu mai așteaptă dezvoltare. Nu mai crede în construcție. Nu mai cere responsabilitate. Se mulțumește cu spectacolul mic al demolării, în timp ce acceptă fără să clipească, falimentul mare. Nu mai e vorba despre administrație, ci despre o comunitate care a învățat să trăiască din firimituri emoționale, lacrimogene și să ignore pierderile reale. Nu pentru ca ar fi real multumita. Ci pentru că acestea ar cere un lucru ce acum lipseste: curajul de a pune întrebări. Pentru ca Spiritul Timisoarei este deja istorie. Si istoria nu iese pe strada nici in 16 decembrie, nici in 31 ianuarie, nu iese niciodată”.
Ștefan Sandu reamintește și care este soluția comcretă pentru Ștrandul Termal, dacă nu cumva se pregătește vreo atribuire dubioasă, către vreo ONG prietenă: „Strandul Termal din Timișoara este încă o dovadă clasică a combinației toxice dintre incompetență administrativă, autosuficiență și propagandă ieftină. (...) Rezultatul? Ani pierduți, timp în care degradarea a avansat constant, până când strandul a ajuns să semene periculos de mult cu fosta bază Uszoda: un simbol al neputinței, nu al renașterii urbane. Și totuși, în tot acest timp, am avut parte de aplauze. De indivizi fericiți care au înghițit lozinca <<ștrand redat timișorenilor>>. (...) Se așteaptă degradarea totală pentru a justifica ulterior o „soluție de avarie”? Se pregătește terenul pentru vreo atribuire dubioasă, mascată sub eticheta vreunui ONG <<de bine>>, dar lipit convenabil de interesele USR cu motivatia ca <<vor face mult bine si oricum acolo nu era nimic>>? Soluția este evidentă și a fost evidentă de la început: demararea urgentă a procedurilor de licitație, transparentă, competitivă, și atribuirea administrării către o firmă privată cu experiență reală în gestionarea unor obiective similare. (...) Strandul termal trebuie readus la viață. Timișoara nu mai are nevoie de experimente, ci de soluții. Nu de aplauze fara motiv, ci de rezultate concrete. Administrația trebuie să înțeleagă un lucru simplu: răbdarea nu este infinită, iar timpul pierdut nu se recuperează. Nu mai e loc de scuze, nu e vorba de bani, este vorba doar de munca eficienta pentru a demara lucrurile. Puteți munci în interesul orașului?”.
