Centrul Ophtacore Timișoara a găzduit, sâmbătă, evenimentul cu tema “Tratamentul farmacologic al presbiopiei – terapii actuale și emergente”, un curs internațional care a adus vorbitori de renume mondial precum prof.dr. Claes Feinbaum din Stockholm, inventatorul primei molecule de tratament pentru presbiopie, prof.dr. Wolfgang Radner din Viena, președintele Academiei de oftalmologie austriece, dr. Med. Magda Rau, Germania sau Yair Yahav din Israel.

 

„Este primul eveniment care are loc în acest centru și astăzi avem o temă interesantă, și anume presbiopia, adică scăderea vederii de aproape după vârsta de 40 de ani. Discutăm despre o abordare complet nouă de tratament al acestei probleme, și-anume o abordare farmacologică, în sensul în care, pentru această problemă apar și sunt în dezvoltare picături sub formă de colir, un tratament care, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, poate ameliora această problemă. Estimăm un grup țintă la nivel global de aproximativ 2 miliarde de oameni”, a spus prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, coordonator al evenimentului de la Timișoara.

Acesta a adăugat că specialiștii timișoreni fac deja eforturi pentru ca acest tratament să fie accesibil și în România și, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, lucrează deja într-un proiect care își propune să dezvolte un produs nou, cu experiență românească.

 

Cursanții sunt medici specialiști și medici primari din toată țara, atât cadre universitare cât și medici de pe rețelele sanitare și secțiile de oftalmologie din alte centre precum Cluj, Iași, București, Sibiu, Oradea.

Pentru medicii care își doresc să ajungă la aceste cursuri și la acest nivel de pregătire, Centru Ophtacore Timișoara va pune la dispoziție o platformă de înscrieri accesibilă tuturor celor interesați,  în care se vor publica, permanent, calendarul de evenimente din fiecare an și posibilitățile de înscrieri online.

 

Centrul Ophtacore Timișoara este parte a unui sistem internațional de educație în oftalmologie numit ESASO (European School for Advanced Studies in Ophtalmology), în acest moment în lume mai funcționând astfel de centre la Lugano, la Parma și în Singapore. Centrul timișorean urmează să deservească nouă țări din centru și sud-estul Europei.