
Lucrările la noul stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara vor începe după finalizarea procesului prin care mai multe firme au contestat atribuirea proiectului, aflat în prezent la Curtea de Apel București. relatează golazo.ro.
După demolarea vechiului stadion „Dan Păltinișanu”, Compania Națională de Investiții (CNI) a acceptat oferta consorțiului condus de Con-A Operations, alături de Prodesign Engineering & Construction, Con-A și Con-A Productions.
Licitația a fost contestată de grupul Concelex și partenerii săi, Construcții Erbasu, Concelex Engineering SRL și Terra Gaz Construct, care au solicitat anularea raportului procedurii și reevaluarea ofertei câștigătoare.
„Cauza s-a judecat pe fond. S-a avut un termen și s-a prelungit până în 25 februarie. Câștigătorul a cerut o clarificare către instanță. Eu cred că următorul termen va fi ultimul și că în martie semnăm actele! Apoi, procedura va fi următoarea: predăm amplasamentul, va dura 6-8 luni proiectarea și ne dorim ca la final de an să începem săpăturile!”, a spus Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, conform prosport.ro.
Tribunalul București a respins cererea reclamanților, dar Curtea de Apel a admis recursul și a anulat decizia anterioară. După finalizarea procesului, va fi oficializată atribuirea lucrării și se va semna contractul. Consiliul Județean Timiș va asigura cofinanțarea de 25% din valoarea totală a investiției. Ulterior, va urma o perioadă de 6-8 luni pentru proiectare și obținerea autorizațiilor necesare, după care lucrările de construcție ar putea începe.
Noul Stadion „Dan Păltinișanu”, proiect evaluat la aproximativ 130 de milioane de euro, va avea 32.000 de locuri, tribune complet acoperite, o infrastructură modernă, la standarde internaționale.

