„Eu am perceput o taxă, voi ați acceptat-o”, acesta este mesajul transmis de organizator către comercianții care au picat de fraieri.

Eșecul răsunător al Târgului de Crăciun de la Giroc provoacă reacții peste reacții, atât din partea comercianților, cât și a locuitorilor comunei periurbane, cu toții fiind nemulțumiți de organizarea unui eveniment de care ar fi trebuit să se bucure toată suflarea Girocului. În realitate, însă, zona amenajată pentru desfășurarea manifestării nu a fost asaltată deloc de clienți, fiind aproape pustie pe tot parcursul celor trei săptămâni în care a fost organizat Târgul de Crăciun de la Giroc.

Din această cauză, majoritatea comercianților și-au închis tarabele cu mult timp înainte de terminarea târgului, imaginea din ultimele zile fiind dezolantă. Ei dau vina pe organizatorul evenimentului, care nu și-a dat interesul pentru ca evenimentul să fie o reușită: curent electric furnizat doar parțial, lipsa unui mobilier adecvat, program artistic foarte scurt și modest în zilele de weekend, playback făcut de unii artiști.

Așa se face că evenimentul de la Giroc s-a transformat într-un eșec de proporții, spre rușinea autorităților locale care au girat acest târg de Crăciun. În fața acuzațiilor aduse, organizatorul evenimentului, Marius Cojocaru, alias „Marius Event”, a ținut să le transmită un mesaj comercianților păgubiți, pe care îl reproducem: „Mă minunez când văd că nu aveți coloană vertebrală și, mai ales, că ieșiți în față cu așa-zise dovezi concrete și vorbiți despre prețuri exagerate. Eu am făcut un contract cu voi, am emis o factură și o chitanță pentru sumele încasate și nu am băgat mâna în buzunarul nimănui. Eu am perceput o taxă, voi ați acceptat-o. Mi-am respectat programul și artiștii, m-am ținut de cuvânt. Eu nu pot obliga clientul să fie clientul vostru”.