Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat luni Timișoara, iar la sediul Consiliului județean Timiș, l-a avut ca gazdă pe președintele Alfred Simonis, alături de care a adus o serie de vești bune pentru zona de vest a țării.
Președintele CJT a menționat investiițiile aflate în derulare în ultimii ani în sistemul sanitar din Timiș, prin diverse proiecte, valoarea totală a acestora ridicându-se la 500 de milioane de euro. În afara celor deja cunoscute, la Spitalul Județean Timișoara va fi înființat un centru în care vor putea fi tratați pacienții cu accident vascular cerebral (AVC) în regim de urgență, cu tratamente salvatoare, precum tromboliza și trombectomia. Noul centru de execelență se va afla la Spitalul Județean Timișoara și va beneificia de echipamente în valoare de 30 de milioane de euro, cu ajutorul cărora se va putea practica radiologia intervențională. Este ultimul pas necesar pentru întoarcerea acasă a neurochirurgului Cristian Mihalea, care a declarat că revine acasă dacă va avea dotări ca în Franța. Dr. Cristian Mihalea operează cu succes la Paris de mai mulți ani, alături de echipa sa, și colaborează cu Spitalul Județean Timișoara în domeniul neuroradiologiei intervenționale.
Ministrul Sănătății a dorit să menționeze că guvernul a aprobat transferul a nouă unități sanitare care trebuiau realizate prin PNRR pe Programul Operațional Sănătate, între acestea aflându-se și Institutul Regional de Oncologie din Timișoara. „Până la sfârșitul anului se va semna un nou contract de finanțare. Institutul de Oncologie are finanțarea asigurată până la sfârșitul anului 2030. Ministerul Sănătății va fi lider de proiect, iar Consiliul Județean Timiș și Compania Națională de Investiții vor fi parteneri. Institutul este o investiție strategică pentru toată regiunea de vest a României, aceasta fiind singura din țară fără o astfel de unitate. Proiectul datează din anul 2014, de când profesorul Dorel Săndesc era secretar de stat la Ministerul Sănătății, dar a fost blocat timp de zece ani din cauza autorităților locale, în principal, dar și a celor centrale”, a declarat Alexandru Rogobete.


