
O comună de lângă Timișoara va avea o nouă grădiniță cu program prelungit, o investiție care depășește suma de 4,5 milioane de lei.
Consiliul Local Șag a aprobat, printr-o hotărâre, asocierea cu Consiliul Județean Timiș pentru realizarea unei noi unități de învățământ în comună. Proiectul prevede construirea unei grădinițe cu program prelungit în cartierul Mănăstire, pe strada XXX.
Noua grădiniță va avea o suprafață de 400 mp și va include: patru săli de grupă, o sală multifuncțională, grupuri sanitare și vestiar, o sală pentru educatori, precum și spații auxiliare pentru personal
„Valoarea totală a investiției este de 4,5 milioane lei. Din această sumă, Consiliul Județean Timiș contribuie cu 2,5 milioane lei, iar restul va fi acoperit de Primăria Șag, din bugetul local.
Această investiție reprezintă un pas important pentru comunitatea noastră: copiii din Șag vor avea parte de condiții moderne și sigure, iar părinții vor beneficia de un program prelungit care răspunde nevoilor actuale.
Mulțumim Consiliului Județean Timiș și președintelui Alfred Simonis pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în dezvoltarea comunei Șag”, a transmis Flavius Alin Roșu, primarul comunei.

