
Sâmbătă, la Timișoara, a avut loc vizita oficială de monitorizare a lucrărilor Centrului de Arși Grav, la care a participat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, alături de Antonella Bassani, Vicepreședintă a Băncii Mondiale, venită direct din Washington D.C., SUA.
„Este o vizită cu o miză uriașă: este prima dată când un oficial de un asemenea nivel al Băncii Mondiale merge pe teren, în România, pentru a vedea un proiect medical major construit prin parteneriatul nostru strategic. Am fost mândri de felul în care au evoluat lucrările acestui spital construit de la zero. Ceea ce vedeam acum câteva luni doar pe planșe, astăzi prinde formă reală: o infrastructură medicală modernă, construită cu standarde la cel mai înalt nivel, dedicată celor mai severe cazuri de arsuri. Această vizită este mai mult decât o verificare tehnică. Este un semnal de încredere și o recunoaștere a faptului că proiectele din sănătate avansează corect, transparent și într-un ritm care le arată partenerilor noștri internaționali că România își respectă angajamentele”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
Împreună cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și cu prof. dr. Dorel Săndesc, oficialul de la Guvern a prezentat în detaliu stadiul lucrărilor — iar echipa Băncii Mondiale a apreciat clar modul în care acest proiect avansează.
La acest proiect strategic pentru România, finanțat de Banca Mondială, lucrările au depășit deja 90 la sută. Constructorii spun că, până la finalul acestui an, va fi gata structura clădirii. Vor urma 2 3 luni de verificări la instalații, apoi aducerea aparaturii și obținerea autorizațiilor de funcționare. Vara anului 2026 este termenul la care unitatea ar trebui să devină pe deplin operațională.
„Centrul de Mari Arși de la Timișoara este primul spital de acest fel din țară. Unitatea sanitară, care va avea 25 de săli de operații, o secție ATI, o unitate de primiri urgențe cu 58 de paturi și un heliport, va face parte din HUB-ul medical de la Spitalul Județean Timișoara, transformându-l pe acesta într-un adevărat spital regional, cu servicii complexe și capacitate de intervenție rapidă. Acesta va mai include Maternitatea Bega, Casa Austria (care va intra într-un program de modernizare), Clinica de Ortopedie. De asemenea, lucrăm în paralel la un proiect de înființare a unui Consorțiu Medical în Timiș, prin care toate spitalele din rețeaua publică din județ să poată acționa coordonat. Asta înseamnă investiții coerente și o reașezare a serviciilor medicale”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

