
Acuș se face anul de când administrația timișoreană se lăuda că „a organizat cu succes prima licitație transparentă din ultimii 30 de ani pentru închirierea spațiilor comerciale. Au participat 32 de agenți economici interesați, trei contracte au fost atribuite și urmează semnarea acestora de către firmele câștigătoare”. Între cele trei contracte atribuite figura și cel pentru fosta florărie din Piața Victoriei, devenită în anul Capitalei Culturale Europene un fel de anexă pentru celebra schelă cu plante din fața Operei, apoi lăsată goală și plină de găinaț de porumbei pe ușă și ferestre. „Spațiul din Piața Victoriei nr. 1/B, SAD 6, parter, cu o suprafață de 128,76 mp, a fost atribuit pentru 122 euro/mp/lună, un preț de peste 9 ori mai mare decât cel de pornire. Câștigătorul licitației este BCB CONNECTION TEAM GROUP SRL”, s-a anunțat.
A trecut anul, stratul de găinaț crește și în fosta florărie ultracentrală nu se întâmplă nimic, fiind clar de-acum că licitația a fost un eșec și că acest spațiu al Primăriei Timișoara se află tot mai „profund în rahat”, ca să cităm din edilul urbei. Dar cu patrimoniul acela al orașului, de a cărui grijă pare că nici noaptea nu dormiți, cum rămâne?

