
Conform Hotărârii nr. 649/2025 din 11.11.2025, pronunțată de Tribunalul Arad, familia Bona va fi evacuată din vila de pe C. D. Loga nr. 52, pe care o dețineau în urma unor tranzacții dubioase.
Iată care este soluția instanței: „Respinge cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de intimaţii Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius. Respinge cererea de suspendare a cauzei. Admite apelul principal exercitat de apelanţii Statul Român prin Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara în contradictoriu cu intimaţii Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius împotriva sentinţei civile nr. 6628/27.05.2025 pronunţată de Judecătoria Arad. Schimbă în tot sentinţa. Dispune evacuarea pârâților Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius din imobilul situat în Timişoara, B-dul C.D. Loga, nr.52, înscris în CF nr. 425860, CF vechi 207 Timişoara, identificat prin număr topografic 123. Respinge apelul incident exercitat de Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge apelul exercitat de intervenienţii Ienciu Aurel Silviu şi Ienciu Cristian Liviu atât împotriva încheierii din 05.12.2024 cât şi împotriva sentinței civile nr. 6628 din 27.05.2025 pronunțate de Judecătoria Arad în dosarul nr. 35005/325/2023. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11.11.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.

