Municipiul Timișoara va primi, în decurs de un an, 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni, pentru a asigura un transport public constant și adaptat nevoilor timișorenilor, inclusiv în perioadele cu un flux redus de călători. Primarul Dominic Fritz va semna, în perioada imediat următoare, contractul cu firma desemnată câștigătoare a licitației - KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş.

Noile autobuze electrice achiziționate au 10 metri lungime, 20 de locuri pe scaune și o capacitate totală de cel puțin 65 de persoane. Acestea vor fi prevăzute cu podea joasă și suspensie pneumatică, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă, al părinților cu cărucioare și al vârstnicilor. Siguranța va fi sporită prin sisteme de supraveghere video amplasate atât în interiorul, cât și în exteriorul autobuzelor. De asemenea, vehiculele vor dispune de sisteme automate de numărare a călătorilor, care vor sprijini optimizarea rutelor și a frecvenței curselor.

Investiția include, de asemenea, infrastructura de încărcare și serviciile de mentenanță. Astfel, 30 de stații de încărcare lentă vor fi instalate la depoul din Dâmbovița, iar 15 stații de încărcare rapidă vor fi montate la capetele de traseu, odată stabilită varianta finală a rutelor de transport. Totodată, Karsan va furniza municipalității un set de elevatoare sincrone pentru lucrări de reparații, precum și sesiuni de training specializat pentru echipele de întreținere ale Societății de Transport Public Timișoara.

Contractul atribuit KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş. are o valoare de 86.100.000 lei fără TVA lei și o durată de 12 luni. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020-2026.